Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Stiri
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Stiri
Dolarul isi va lua revansa
ESTIMARI. Dolarul SUA va recupera in mare parte, anul viitor, deprecierea de 9,9% suferita in 2007 fata de euro, estimeaza un grup de 38 de analisti chestionati de Bloomberg.
Acestia se asteapta ca moneda americana sa se aprecieze cu cel putin 7% anul viitor, dupa ce a atins recordul minim de 1,4967 de dolari pentru un euro, pe 23 noiembrie. Ieri-dimineata, un euro era cotat la 1,4652 dolari la Bursa din Londra. Printre cauzele deprecierii dolarului se numara criza creditelor din SUA si scaderea dobanzilor de catre Rezerva Federala (Fed) de la 5,25% la 4,5%.

Sursa: Evenimentul Zilei  04-December-2007
 
UniCredit: euro va scadea pina la 3,32 lei pe final de an
Analistii bancii italiene considera ca Banca Nationala a Romaniei nu va majora dobinda de politica monetara nici in 2008.
Moneda nationala va iesi din perioada de depreciere si va cistiga pina la 18 bani fata de euro pina in martie 2008, estimeaza un raport al grupului financiar UniCredit. Astfel, la nivelul lunii martie a anului viitor, un euro ar urma sa coste aproximativ 3,33 lei, urmind ca in iunie 2008 moneda europeana sa ajunga la 3,34 lei. Pina la finele acestui an, UniCredit vede o apreciere de aproximativ 18 bani, pina la un raport de 3,32 lei/euro. Aceste aprecieri sint facute in ciuda faptului ca specialistii grupului italian considera ca Banca Nationala a Romaniei nu va modifica dobinda de politica monetara (acum de 7,5% pe an) pina la finele lui 2008.
In sedinta valutara de ieri, leul a pierdut un ban fata de euro, raportul anuntat de BNR ajungind la 3,5078 lei/euro. Aceasta usoara depreciere vine dupa o perioada de citeva zile de apreciere, cind moneda nationala cistigase mai mult de zece bani fata de cel mai ridicat nivel al anului, inregistrat la finalul lunii noiembrie, cind un euro echivala cu 3,64 lei. Luna decembrie este in mod traditional o perioada in care moneda nationala se apreciaza ca urmare a intrarilor de valuta de la muncitorii romani din strainatate. Pentru finele acestui an, BNR estimeaza intrari de aproximativ 1,2 miliarde de euro. Aceeasi suma intrata anul trecut a condus la o apreciere cu cinci bani a monedei nationale fata de euro.

Sursa: Cotidianul  04-December-2007
 
Credite imobiliare pe 40 de ani

Raiffeisen Bank a anuntat ieri prelungirea pana la 40 de ani a termenului de creditare, in cazul creditelor imobiliare, precum si relaxarea altor conditii de acordare a imprumuturilor imobiliare si de nevoi personale. Tot pentru creditele imobiliare, varsta imprumutatului, calculata la rambursarea integrala a creditului, a fost extinsa pana la 70 de ani. "Produsele noastre sunt acum mai flexibile si, ceea ce este cel mai important, putem sa particularizam oferta pe care i-o facem fiecarui client in parte, in functie de ratingul sau personal", a declarat Razvan Munteanu, vicepresedinte pentru Retail Banking al Raiffeisen Bank. Creditele imobiliare si pentru nevoi personale pot fi acordate astfel pe o perioada mai lunga, cu un avans care poate cobori pana la 0%, fara solicitarea unor garantii suplimentare si cu posibilitatea unui grad de indatorare mai mare. De asemenea, in calculul venitului disponibil au fost incluse mai multe categorii de venituri, iar documentatia solicitata clientilor s-a simplificat.

La acordarea noilor credite imobiliare, banca va tine cont atat de istoricul de credit al clientilor, cat si de caracteristicile pietei imobiliare autohtone.

In cazul creditelor cu garantie ipotecara, ponderea creditului in valoarea garantiei va tine cont de ratingul clientului, de gradul de indatorare al acestuia, dar si de calitatea imobilului adus in garantie (localizare, vechime, suprafata, utilitati etc.). "Grupul Raiffeisen are o reputatie solida in ceea ce priveste administrarea prudenta a riscurilor iar Raiffeisen Bank beneficiaza de expertiza actionarilor sai si in acest domeniu", a spus Munteanu. Astfel, creditele personale cu garantie imobiliara (Flexi Plus) pot ajunge pana la 100% din valoarea imobilului adus in garantie. Termenul maxim de creditare a fost majorat si in cazul acestui tip de imprumut pana la 40 de ani, iar varsta la rambursarea integrala a creditului a fost extinsa pana la 70 de ani. La venitul disponibil se va lua in calcul o gama extinsa de venituri iar vechimea minima la actualul loc de munca pentru solicitantul creditului a fost redusa la 3 luni. Aceleasi conditii sunt valabile si la produsul Flexi Integral, care poate refinanta orice tip de credite.

 

Sursa: Romania Libera  29-Nov-2007

 
Taxa auto intra in linie dreapta spre justitia UE

Comisia Europeana a acordat ieri un termen de doua luni pentru schimbarea taxei auto, dupa care Romania ar putea ajunge in fata Curtii Europene de Justitie.

Comisia Europeana a decis ieri sa treaca la faza a doua a procedurii de infringement impotriva Romaniei in cazul taxei de prima inmatriculare, acordind astfel un termen de doua luni pentru schimbarea legislatiei inainte de a da in judecata statul roman la Curtea Europeana de Justitie.

Comisia nu este multumita de nivelul taxei impuse de stat la prima inmatriculare a masinilor second-hand, deci, practic, asupra masinilor cumparate de romani din tarile Uniunii. Surse de la Bruxelles au declarat pentru NewsIn ca decizia de adincire a procesului de sanctionare a Romaniei e motivata de faptul ca raspunsul autoritatilor de la Bucuresti la scrisoarea de notificare formala trimisa in martie (prima faza a procedurii de infringement) a fost considerat nesatisfacator.

Bruxelles-ul a primit foarte multe scrisori de la cetatenii romani nemultumiti de faptul ca trebuie sa plateasca o astfel de taxa, la nivelul la care este ea calculata in prezent in Romania, au mai spus sursele citate. Potrivit procedurii aplicate in cazurile de incalcare a Tratatului European, dupa ce Comisia trece la faza a doua a procedurii de infringement, statul vizat de sanctiunea executivului european are la dispozitie un termen de doua luni pentru schimbarea legislatiei. Urmatoarea faza, in cazul in care Romania nu va modifica nivelurile taxei, este sesizarea de catre Comisie a Curtii Europene de Justitie. De altfel, potrivit unor surse guvernamentale, Finantele se asteptau ca Romania sa intre in a doua etapa a procedurii de infringement (incalcarea Tratatului). Ministerul primise informatii in acest sens de la Bruxelles.

„Orice s-ar intimpla, autoritatile romane vor fi nevoite sa implementeze mai intii modificarile conforme cu legislatia UE, ca procedura de infringement sa fie intrerupta de Comisie. Nici o decizie legata de aceasta procedura nu poate fi luata doar pe baza unui proiect legislativ“, a atentionat Maria Assimakopoulou, purtatorul de cuvint al comisarului european pentru Taxe, Kovacs Laszlo.

„Ne mentinem pozitia ca trebuie evidentiata diferenta dintre masinile ecologice si cele care produc un grad mare de poluare. Experienta ultimului an demonstreaza faptul ca valoarea taxei are drept efect selectia de autoturisme putin poluante. Situatia este conforma cu dezideratul european de reducere a poluarii“, a afirmat ieri Daniela Daraban, consilierul ministrului Finantelor. „In urmatoarele doua luni, autoritatile romane vor avea discutii cu oficialii europeni pentru a gasi solutii in acord cu aceste tendinte“, a declarat ieri purtatorul de cuvint al Guvernului, Camelia Spataru.

Surse din Ministerul Finantelor spun insa ca statul va elabora abia anul viitor un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea taxei auto in acord cu cerintele Comisiei Europene. Actul ar urma sa fie aprobat de Guvern in februarie-martie si sa intre in vigoare de la 1 iulie 2008.

 

Sursa: Cotidianul  29-Nov-2007

 
UE: 300.000 de romani vor primi inapoi taxa auto

UE cere Guvernului sa returneze romanilor banii luati din taxa auto, indiferent cum se va schimba aceasta. Momentan, autoritatile de la Bucurestiul tac.

Comisarul european pentru Taxe, László Kovács, a declarat, intr-un interviu pentru RFI, ca Guvernul Romaniei ar trebui sa garanteze ca va returna taxa de inmatriculare, chiar si in cazul in care legislatia va fi modificata si Romania nu va fi trimisa la CEJ. De la inceputul anului si pina in luna septembrie s-au importat 338.000 de autoturisme, dintre care 109.000 second-hand. Aceasta inseamna ca, in cazul in care dorinta Comisiei Europene va fi respectata, fiecare nou proprietar de masina din 2007 ar trebui sa primeasca de la stat, in medie, 512 euro. In primele noua luni, statul a strins din taxa 717 milioane de lei.

Intrebat de reporterul RFI ce se va intimpla cu cei care au platit taxa de inmatriculare in cazul in care Comisia opreste procedurile inainte ca acest caz sa ajunga la Curtea Europeana de Justitie (CEJ), comisarul László Kovács a declarat ca “si intr-un astfel de caz autoritatile romane ar trebui sa dea garantii ca vor da banii inapoi; in caz contrar, vor continua procedurile”.

“Exista deja un precedent. Ungaria a fost condamnata de Curtea Europeana de Justitie in urma unei situatii asemanatoare”, spune comisarul european László Kovács.

Intr-un alt caz asemanator cu cel al Romaniei, Curtea Europeana de Justitie a hotarit returnarea banilor chiar si dupa modificarea nivelurilor taxei. La inceputul acestui an, CEJ a decis ca taxa impusa de guvernul polonez pentru masinile second-hand importate din UE a fost ilegala pentru ca era mai mare decit cea pentru vehiculele vechi inmatriculate in tara. Astfel, CEJ a obligat guvernul polonez sa returneze accizele platite de cei care au inmatriculat masini second-hand de la aderarea Poloniei la UE, in 2004, si pina in decembrie 2006, cind taxa a fost schimbata. Polonia a modificat legea, astfel ca acciza n-a mai depins nici de virsta vehiculului si nici de provenienta lui. Taxa romaneasca este insa putin diferita de cea poloneza. Aceasta nu face diferenta de provenienta si astfel nu incalca flagrant tratatul UE, ci doar prin efecte. Ministerul Finantelor n-a vrut sa comenteze declaratiile comisarului Kovács, promitind reactii abia dupa intilnirea t?te-a-t?te cu oficialul european pentru Taxe de saptamina viitoare. La rindul lui, Guvernul a refuzat sa-si prezinte ieri punctul de vedere.

Pe de alta parte, Kovács a mai spus ca a discutat cu premierul Calin Popescu Tariceanu despre acest subiect. „Am primit un telefon de la premierul roman si i-am explicat ca ambitia Romaniei de a proteja mediul, de a reduce emisia de gaze cu efect de sera, inclusiv a dioxidului de carbon, este absolut legitima, dar o lege nu poate sa functioneze pe baza vechimii unei masini. Asa cum i-am explicat primului-ministru, emisia de CO2 a unei masini mici si vechi poate fi egala cu cea a unui Porsche Carrera nou-nout, iar intr-un astfel de caz virsta unei masini nu este detaliul cel mai important, ci emisia in sine este importanta“, a afirmat Kovács. Potrivit acestuia, procedura impotriva taxei auto din Romania a fost declansata pentru ca legislatia romaneasca este discriminatorie, intrucit taxa pentru masinile de mina a doua este mai mare decit cea pentru cele noi.

„O taxa auto ce ar tine cont de nivelul de emisii de dioxid de carbon ar fi desigur acceptata, dar legea nu poate avea ca principal criteriu virsta masinii. M-am inteles cu primul-ministru ca Romania sa-si reconsidere pozitia“, a mai declarat Kovács.

Comisia Europeana a decis miercuri sa deschida a doua etapa a procedurii de infringement (incalcare a tratatului) impotriva Romaniei privind taxa de prima inmatriculare, considerind ca raspunsurile autoritatilor romane au fost nesatisfacatoare. Comisia a acordat un termen de doua luni pentru schimbarea legislatiei, ulterior fiind posibil sa actioneze statul roman la Curtea Europeana de Justitie.

 

Sursa: Cotidianul  30-November-2007

 
PARAFAREA ACORDULUI PRIVIND ADERAREA ROMANIEI LA SPATIUL ECONOMIC EUROPEAN
Astazi, 14 mai 2007, s-a desfasurat la Bruxelles ceremonia de parafare a Acordului privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Economic European (SEE). Din partea Romaniei documentul a fost parafat de Alice Bitu,  Secretar de Stat in cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, coordonatorul procesului de negociere.  
 
Acest moment marcheaza oficializarea rezultatelor negocierilor care au inceput in luna iulie 2006 cu participarea Romaniei, Bulgariei, Comisiei Europene, pe de o parte si a tarilor AELS/SEE (Islanda, Liechtenstein si Norvegia), pe de alta parte.
 
Aplicarea acestui acord va aduce importante beneficii tarii noastre, dintre care cele mai semnificative sunt: aplicarea celor patru libertati fundamentale de circulatie in relatia cu tarile AELS/SEE, integrarea tarii noastre intr-un cadru reglementat unitar la care sunt deja parti celelalte state membre ale Uniunii Europene (UE), precum si asistenta financiara acordata de tarile AELS/SEE pentru promovarea cresterii economice si asigurarea unei dezvoltari sustenabile care sa sprijine Romania in procesul de apropiere de nivelul mediu al pietei interne a UE. Rezultatele negocierilor consacra respectarea principiului tratamentului egal pentru Romania (si Bulgaria) in raport cu regimul convenit pentru cele 10 state membre care au aderat la UE in 2004.
 
Asistenta financiara in valoare de aproape 100 milioane Euro care urmeaza a fi acordata de tarile AELS/SEE prin intermediul a doua mecanisme va sustine dezvoltarea in urmatoarele domenii: protectia mediului, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera; promovarea dezvoltarii durabile; eficienta energetica si energia regenerabila; conservarea mostenirii culturale; dezvoltarea resurselor umane; sanatatea si ingrijirea copilului. Fondurile vor putea fi accesate atat de persoane fizice, cat si juridice, din sectorul public sau privat.
 
In continuare, in paralel cu derularea  procesului de aprobare a semnarii Acordului, reprezentatii Ministerului  Economiei si Finantelor vor finaliza discutiile cu reprezentantii tarilor AELS/SEE in vederea stabilirii si aprobarii cat mai rapide a regulilor de implementare pentru cele doua mecanisme financiare (memorandumuri de intelegere), ceea ce va permite lansarea rapida a procesului de accesare a acestor fonduri.
             
BIROUL DE PRESA AL MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANTELOR
 
Taxele prea mari vor indeparta investitorii din Romania
Expertii avertizeaza ca taxele prea mari vor indeparta investitorii din Romania, in perioada urmatoare Persoanele juridice din Romania trebuie sa plateasca anual o taxa de 1,5% din valoarea contabila a cladirii, ceea ce poate insemna 30 euro/mp. in acelasi timp, in Europa Centrala si de Est, taxa nu e mai mare de 5 euro/mp, releva un studiu realizat de compania de consultanta KPMG.

Daca valoarea cladirilor din Romania este estimata la o valoare intre 1.000 si 2.000 de euro pe metru patrat, aceasta inseamna ca taxa este intre 15 si 30 de euro pe metru patrat pe an. „Nivelul disproportionat de mare al taxelor locale din Romania va constitui un motiv de descurajare a investitorilor, care vor fi tentati sa-si mute afacerea in tarile invecinate, unde aceste rate sunt mai rezonabile", afirma Patrick Leonard, Tax Partner la KPMG Romania. El arata ca, in sistemele de impunere similare din cadrul altor tari din Europa Centrala si de Est, rata anuala nu depaseste nivelul de 5 euro pe metru patrat.

Nivelul ridicat de impunere afecteaza in special noile cladiri, fiindca impozitul are drept baza valoarea contabila a cladirii, care tinde sa fie mai ridicata pentru noile constructii.

Acest regim de taxare a fost stabilit in baza art. 253, paragraful 2, din Codul Fiscal, potrivit caruia persoanele juridice trebuie sa plateasca anual 1,5% din valoarea contabila a cladirii. Expertii KPMG spun ca respectiva prevedere trebuie reanalizata.

Sursa: Adevarul, 07 Mai 2007
Autor: Dan Straut

 
Erste Bank pregateste listarea la BVB
Erste Bank, actionarul majoritar al celei mai mari banci din Romania vrea sa se listeze, anul acesta, la Bursa de Valori Bucuresti.
 Erste Bank va face toate eforturile pentru a lista banca austriaca la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pana la finalul acestui an, pentru a da posibilitatea actionarilor BCR care au optat pentru titluri Erste sa le tranzactioneze, a declarat pentru NewsIn Ionut Stanimir, oficial al Erste.

"Vom face toate eforturile sa listam Erste Bank pe bursa din Bucuresti pana la sfarsitul acestui an, pentru a respecta o promisiune data angajatilor Bancii Comerciale Romane (BCR) care au preferat sa-si schimbe actiunile la BCR cu titluri Erste Bank", a spus Stanimir.

"Cand am facut oferta angajatilor, le-am spus sa ia in considerare faptul ca vom lista la Bucuresti Erste Bank pentru a fi tranzactionata mai usor", a adaugat Stanimir. Va fi o listarea secundara, dupa modelul deja aplicat in Cehia, unde Erste Bank este listata la Bursa din Praga, a mai precizat Stanimir, care a mentionat ca deocamdata nu s-a stabilit cuantumul pachetului de actiuni care va intra pe piata romaneasca. Erste Bank nu intentioneaza sa faca o majorare de capital cu ocazia listarii la Bucuresti, a mai precizat Stanimir.

Analistii chestionati de Wall-Street apreciaza ca finele lui 2007 reprezinta un orizont de timp foarte realist pentru intrarea grupului austriac pe piata de capital romaneasca. "Procedura nu este atat de complexa ca in cazul unui IPO deci cateva luni sunt suficiente pentru a o finaliza"”, a declarat pentru Wall-Street Iulian Panait, presedintele firmei de consultanta financiara KTD Invest.

Cristian Tudorescu, Director Departament Research Vanguard, crede ca o jumatate de an pana la listare reprezinta un termen optimist daca luam in considerare durata marilor IPO-uri de la BVB, care cumuleaza uneori chiar si un an de zile. “In orice caz, daca vom avea aceasta listare ar insemna un salt in vizibilitatea BVB prin atragerea unui emitent strain cu o capitalizare de 18 mld. de euro. Un al doilea element cu semnul intrebarii este modalitatea de listare si procentul pe care grupul va fi dispus sa-l listeze la Bucuresti”, a comentat Tudorescu.

Totusi, analistul Vanguard apreciaza ca piata noastra poate absorbi o lichiditate de 500 milioane – un miliard de euro din partea unui asemenea emitent, astfel incat o listare a 5% din grup la BVB ar fi benefica.

Iulian Panait crede ca datorita situatiei actuale in care indicatorii de performanta ai Erste sunt mai buni decat cei ai bancilor romanesti listate este posibil sa vedem si o migrare partiala a capitalurilor dinspre acesti trei emitenti locali catre titlurile Erste. efectul va fi unul pozitiv atat pentru investitori cat si pentru comunitatea brokerilor. “Investorii autohtoni vor avea acces direct la titlurile cu indicatori financiare buni si perspective de crestere pe termen lung, in conditii de lichiditate ridicata si capitalizare bursiera superioara companiilor locale, comenteaza Panait.

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) discuta cu Erste Bank pentru listarea bancii, cu toate ca pana in acest moment nu a fost primita cererea propriu-zisa de listare, a declarat, citat de NewsIn, Stere Farmache, directorul general al BVB.

"Dicutiile dureaza de mai multa vreme, dat fiind ca ar fi prima companie listata deja pe piete externe. In acest caz trebuie sa ne conformam directivelor europene care privesc piata de capital", a mai spus Farmache.

sursa: Wall-Street.ro, Claudiu Vranceanu
 
<< Start < Inapoi 61 62 63 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 1551 - 1558 din 1558
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !