Legea nr. 363/2009 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 800 din 24 noiembrie 2009.
Legea modifica actul normativ emis de Guvern, prin care s-a stabilit ca ANAF sa poata acorda inlesniri sub forma amanarii la plata, ce poate fi solicitata de contribuabili, prin cerere, pentru obligatiile fiscale datorate si neachitate in ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii.
Amanare doar pentru 6 luni Desi Senatul modificase
OUG nr. 92/2009 , in sensul ca prelungea amanarea la plata obligatiilor fiscale pentru o perioada de
pana la 12 luni, fata de 6 luni, cat prevede OUG nr. 92/2009 in prezent, deputatii au revenit asupra prevederilor actuale ale ordonantei, considerand ca nu este oportuna marirea perioadei de amanare de la 6 luni la 12 luni, deoarece perioada este foarte mare, iar statul nu incaseaza sumele care fac obiectul amanarilor la plata.
Totodata, ordonanta stabilea ca, pentru a beneficia de aceste prevederi, firmele sunt obligate sa constituie garantii sub forma scrisorii de garantie bancara sau vor oferi bunuri libere de orice sarcini, in vederea instituirii masurilor asiguratorii.
Garantiile, un procent din suma restanta Potrivit modificarilor aduse de catre deputati, garantiile constituite si/sau bunurile oferite in vederea instituirii masurilor asiguratorii vor reprezenta:
a) 20% din suma amanata la plata si dobanzile datorate pe perioada amanarii la plata, daca amanarea se acorda pe o perioada de pana la 3 luni inclusiv;
b) 40% din suma amanata la plata si dobanzile datorate pe perioada amanarii la plata, daca amanarea se acorda pe o perioada mai mare de 3 luni.”
Prin aceasta modificare, deputatii au avut in vedere faptul ca riscul de neplata creste odata cu perioada amanata la plata.
Pentru a spori sansele mentinerii valabilitatii amanarii la plata si realizarea scopului ordonantei, deputatii au modificat
conditiile in care amanarile la plata isi pierd valabilitatea. Astfel, in cazul in care contribuabilii nu isi achita, in
cel mult 30 de zile de la scadenta, obligatiile fiscale cu termene de plata incepand cu data emiterii deciziei de amanare la plata. In cazul in care termenul de 30 de zile se implineste dupa data de 20 decembrie, obligatiile fiscale se platesc pana la aceasta data;”
In prezent,
OUG nr. 92/2009 prevede faptul ca, amanarile la plata isi pierd valabilitatea in cazul in care contribuabilii nu isi achita, obligatiile fiscale cu termene de plata incepand cu data emiterii deciziei de amanare la plata.
Se platesc dobanzi pentru fiecare zi a perioadei amanarii la plata In plus, legea mai stabileste si faptul ca, pe perioada de valabilitate a amanarii la plata, contribuabilii datoreaza dobanzi. Nivelul dobanzii este de
0,05% pentru fiecare zi a perioadei de amanare la plata, incepand cu data emiterii deciziei si pana la:
a) data la care se implineste termenul de amanare
b) data la care inceteaza valabilitatea inlesnirii
Pe de alta parte, in situatia in care la implinirea termenului stabilit pentru plata obligatiilor fiscale amanate contribuabilul nu isi achita aceste obligatii, va datora
majorari de intarziere conform prevederilor OG nr.92/2003, pe intreaga perioada de amanare.
In vederea unui tratament egal pentru toti contribuabilii care beneficiaza de prevederile ordonantei, pentru amanarile la plata in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei legi, valoarea garantiilor se ajusteaza astfel:
a) in cazul scrisorilor de garantie bancara contribuabilul poate reduce garantia la nivelul stabilit de prezenta lege;
b) in cazul bunurilor oferite in vederea sechestrarii, masurile asiguratorii se ridica pana la nivelul stabilit de prezenta lege.