Restructurarea unor credite ale agentilor economici, care in prezent intampina greutati la rambursarea creditelor sau care nu mai pot suporta nivelul obligatiei lunare de plata, poate fi o solutie la actualele probleme financiare cu care se confrunta mediul de afaceri. Marius Magureanu, avocat in cadrul firmei Gilescu & Partenerii a vorbit despre posibilitatile pe care bancile le ofera firmelor aflate in dificultate financiara, prin aplicarea schemelor de restructurare a creditelor.
Elena Ungureanu:In ce consta o schema de restructurare a unui credit si cum ar putea fi aplicata in cazul unei firme care intampina probleme, in ceea ce priveste rambursarea? Marius Magureanu: Schemele de restructurare aplicate de banci reprezinta de fapt modificari ale contractelor de credit si ale documentatiei de creditare si pot consta in acordarea unor perioade de gratie debitorului, care se afla intr-o situatie de impas financiar, sau in modificarea ratelor dobanzii, sau in prelungirea, rescadentarea creditului respectiv acordat pe o perioada mai lunga, iar in anumite cazuri se poate proceda si la scutirea de achitarea principalului, sau numai a dobanzii dupa caz, si nu a principalului, pe o perioada de pana la un an, in functie si de lichiditatile de care beneficiaza debitorul. E.U.: Care sunt schemele de restructurare cele mai actuale, avand in vedere contextul economic? M.M.: Cele mai actuale in functie de debitor, persoana fizica sau juridica si de destinatia creditul acordat. La persoane fizice are loc modificarea contractului de credit, in special prin acordarea unor perioade de gratie, sau prin modificarea ratelor dobanzii, sau prelungirea ratei de creditare, cu inca o perioada de 6 luni, un an, doi ani, in functie de disponibilitatile financiare ale debitorului. La persoane juridice putem vorbi despre restructurare prin refinantare, respectiv prin contractarea unui credit de la o alta banca, cum se si obisnuieste de fapt, iar persoanle juridice apeleaza de multe ori la credite contractate din strainatate, pentru ca acestea vin cu o dobanda mai mica decat creditele romanesti. Mai exista si ultima etapa, respectiv cea care se aplica creditelor mari contractate, care se refera in principal la administrarea in comun a activelor debitorului. Exista cazuri cand, si mai ales datorita crizei care a afectat in special piata imobiliara in Romania, respectivele credite imobiliare nu au mai putut fi finalizate. Si atunci banca impreuna cu debitorul incheie un contract de administrare si intra intr-o relatie de colaborare mai degraba, prin care incearca sa devieze scopul creditului de la destinatia acestuia initiala si sa repuna proiectul intr-o faza functionala. E.U.: Care ar fi cea mai avantajoasa schema in functie de particularitatile unei firme? M.M.: Banca analizeaza in principal toate datele financiare ale societatii, si analizeaza in functie si de disponibilitatile financiare, cash-flow-ul societatii, daca aceasta intr-adevar poate suporta o rescadentare. Intr-un caz extrem se poate acorda chiar o perioada de gratie de pana la un an, pana cand societatea isi poate reorganiza activitatea, astfel incat sa poata suporta achitarea ratelor, respectiv restituirea integrala a creditului. E.U.: Exista si alte criterii in functie de care o societate ar trebui sa aplice pentru o schema sau alta? M.M: In general schema se discuta cu banca. Deci are loc o procedura de negociere cu banca, in functie de starea societatii, de domeniul in care activeaza societatea, de activele imobiliare si de posibilitatea de valorificare a acestora in viitor. Banca cauta intr-o perioada de cativa ani de zile, in functie si de durata acordarii creditului, sa-si recupereze practic creditul acordat, evident nu in aceleasi conditii in care l-a acordat, dar oricum in conditii satisfacatoare, si atunci trebuie analizate in primul rand activele si posibilitatea societatii, posibilitatea reala, si in functie de conditiile economice, daca va putea face acest lucru. E.U.: Puteti da exemple in acest sens? M.M.: Exista o situatie cu un imprumut contractat pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, care consta in constructia de vile rezidentiale. Datorita crizei economice s-a considerat ca acest proiect nu ar mai putea functiona ca atare, si atunci s-a hotarat, avand in vedere si „Programul Prima Casa” a Guvernului, s-a hotarat schimbarea parametrilor de constructie si respectiv, construirea unor blocuri cu garsoniere si apartamente de doua pana la trei camere. E.U.: Ce se intampla in cazul in care o firma se afla in imposibilitate de plata chiar si in cazul unei rescadentari? Ce solutie gaseste banca in acest caz? M.M.: In cazul in care nu exista alti creditori care sa deschida procedura de insolventa impotriva societatii, banca va prefera sa preia activele acestei societati in temeiul si al contractelor de garantie incheiate, pentru ca fiecare banca o data ce acorda un imprumut isi asigura aproximativ 120-130% din suma imprumutata, din activele debitorului. Si atunci poate lua anumite active, si in masura in care banca are o divizie imobiliara, se va ocupa de dezvoltarea in viitor a proiectului. E.U.: Ce au in vedere bancile cand aplica procedura de restructurare a unui credit? M.M.: Bancile au in vedere in general, raportul unui avocat asupra starii legale a societatii si a riscurilor pe care le implica o eventuala preluare a societatii, riscuri ulterioare achizitiei, si de obicei, si raportul unui consultant financiar, respectiv fiscal, in legatura cu riscurile pe care banca, respectiv o societate din grupul bancar, le-ar putea intampina cu respectiva achizitie. Ce vrea sa stie banca este practic ce preia. Vrea sa fie sigura cu privire la aspectele finaciare, si in functie de posibilitatile de dezvoltare ale societatii are loc preluarea acesteia, a societatii sau numai a activelor. E.U.: Care sunt efectele restructurarii unui credit? M.M.: De obicei efectele sunt pozitive, atat pentru banca cat si pentru debitor, pentru simplu motiv ca se reuseste rescadentarea creditului si returnarea acestuia, se mentine un jucator pe piata, un debitor, un eventual nou client, si se obtine reorganizarea activitatii acestuia in conditiile economice actuale. E.U.:Se poate vorbi si despre o serie de efecte asupra structurii firmei? M.M.: De multe ori procedura de reorganizare presupune si concedieri colective, sau reorganizarea posturilor, externalizarea anumitor activitati care nu sunt profitabile pentru societate sau care sunt costisitoare, se analizeaza societatea insasi, cum functioneaza, care sunt parametrii ei de functionare si se incearca optimizarea profitului impreuna cu banca. Sursa: Avocatnet.ro
|