Prin Ordinul nr. 21/2009, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a aprobat noi norme privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Acestea prevad o limita de despagubire de pana la 2,5 milioane de euro, pentru anul 2010.
Ordinul CSA nr. 21/2009 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 812 din 27 noiembrie 2009. Astfel, potrivit noilor prevederi, pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse in anul 2009, la un nivel de 300.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru accidente produse in anul 2010, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei; Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse in anul 2009, la un nivel de 1.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru accidente produse in anul 2010, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 2.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. In cazul in care in unul si acelasi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane si valoarea totala a prejudiciilor depaseste limitele de despagubire specificate in polita RCA, despagubirea va fi stabilita in functie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecarei persoane indreptatite la despagubire pentru prejudiciile suferite in acelasi accident. Riscurile acoperite si excluderile Asiguratorul RCA are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretentiilor formulate in cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fara a se depasi limitele de despagubire prevazute in contractul de asigurare RCA, in conditiile in care evenimentul asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a politei de asigurare RCA, se acorda despagubiri, in forma baneasca, pentru: a) vatamari corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube consecinta a lipsei de folosinta a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecata efectuate de catre persoana prejudiciata. Indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, asiguratorul RCA acorda despagubiri pana la limita de despagubire prevazuta in polita de asigurare RCA pentru: 1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalatiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii sau atasului tractat de vehicul; 2. prejudiciul produs din culpa conducatorului vehiculului asigurat, inclusiv in cazurile in care la data accidentului conducatorul vehiculului: — a condus vehiculul fara consimtamantul explicit sau implicit al asiguratului; — nu este titularul unui permis care sa ii dea dreptul sa conduca vehiculul respectiv; — nu a respectat obligatiile legale de ordin tehnic cu privire la starea si siguranta vehiculului respectiv; 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, cand prejudiciul isi are cauza in insusirile, actiunea sau inactiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori caderea accidentala a substantelor, materialelor sau a obiectelor transportate; 4. cazul in care persoanele care solicita despagubiri pentru vatamari corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducatorului auto sau ai oricarei altei persoane a carei raspundere civila este angajata intr-un accident de vehicul; 5. prejudiciile provocate tertilor, consecinta a deschiderii usilor vehiculului in timpul mersului sau atunci cand vehiculul este oprit ori stationeaza, de catre pasagerii acestuia, fara asigurarea ca nu se pune in pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic. Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru: 1. cazurile in care proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului vinovat nu are raspundere civila, daca accidentul a fost produs: a) de un caz de forta majora; b) din culpa exclusiva a persoanei prejudiciate, cu exceptia situatiilor prevazute la punctual 5 mai sus. c) din culpa exclusiva a unei terte persoane; 2. prejudiciile suferite de conducatorul vehiculului raspunzator de producerea accidentului; 3. prejudiciile produse bunurilor apartinand persoanelor fizice sau persoanelor juridice, daca au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat in proprietatea sau utilizat de aceeasi persoana fizica sau juridica si care este condus de un prepus al aceleiasi persoane juridice ori de o alta persoana pentru care raspunde persoana fizica sau persoana juridica; 4. prejudiciile cauzate in situatiile in care nu se face dovada valabilitatii la data accidentului a asigurarii obligatorii RCA sau asiguratorul RCA nu are raspundere; 5. partea din prejudiciu care depaseste limitele de despagubire stabilite prin polita de asigurare RCA, produs in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate si de numarul persoanelor raspunzatoare deproducerea prejudiciului; 6. amenzile de orice fel si cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului; 7. cheltuielile facute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului, chiar daca in cadrul procesului penal s-a solutionat si latura civila; 8. sumele pe care conducatorul vehiculului raspunzator de producerea prejudiciului este obligat sa le plateasca proprietarului sau utilizatorului care i-a incredintat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; 9. prejudiciile produse bunurilor transportate, daca intreb proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidental ori conducatorul auto raspunzator si persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; 10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate in vehiculul cu care s-a produs accidentul, daca asiguratorul poate dovedi ca persoanele prejudiciate stiau ca vehiculul respective era furat; 11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalatiile montate pe vehicule, atunci cand acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalatii de lucru; 12. prejudiciile produse prin accidente survenite in timpul operatiunilor de incarcare si de descarcare, acestea constituind riscuri ale activitatii profesionale; 13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; 14. prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul in timpul unui atac terorist sau razboi, daca evenimentul are direct legatura cu respectivul atac sau razboi; 15. pretentiile ca urmare a diminuarii valorii bunurilor dupa reparatie. In situatia in care persoana prejudiciata a contribuit din culpa la producerea accidentului sau la marirea prejudiciului, cel chemat sa raspunda va fi tinut raspunzator numai pentru partea din prejudiciu care ii este imputabila — culpa comuna. In astfel de situatii intinderea raspunderii fiecarei persoane va fi cea constatata prin orice mijloc de proba. In situatia in care nu se poate stabili intinderea raspunderii fiecarei persoane, aceasta se va stabili in cote egale, in raport cu numarul partilor implicate in accident, fiecare parte avand dreptul la despagubire in proportia in care nu s-a facut raspunzatoare de producerea accidentului. |