Tinand cont de faptul ca:
— autoritatile romane, in conformitate cu statutul Romaniei de stat membru al Uniunii Europene, trebuie sa intreprinda o serie de masuri in scopul alinierii legislatiei nationale la acquis-ul din domeniul migratiei;
— prin Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontiera la frontierele terestre externe ale statelor membre si de modificare a dispozitiilor Conventiei Schengen se autorizeaza statele membre sa incheie acorduri bilaterale cu statele terte vecine, in vederea punerii in aplicare a regimului specific micului trafic de frontiera, cu respectarea normelor stabilite prin regulamentul de referinta;
— regimul specific micului trafic de frontiera constituie o derogare de la regimul trecerii frontierelor externe ale Uniunii Europene de catre cetatenii unui stat tert, supusi obligativitatii vizei, astfel ca Uniunea Europeana va monitoriza Romania in ceea ce priveste instituirea acestui regim, in special in perioada preaderarii la spatiul Schengen;
— la data de 13 noiembrie 2009, a fost semnat la Bucuresti Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontiera, ratificat prin Legea nr. 10/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2010 (Acordul);
— Acordul intra in vigoare la data de 26 februarie 2010, devenind aplicabil de la aceeasi data, autoritatile din Republica Moldova indeplinind procedurile interne necesare pentru intrarea in vigoare a Acordului si notificand in acest sens partea romana la data de 26 noiembrie 2009, iar Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei notificand, la data de 27 ianuarie 2010, Ambasada Republicii Moldova la Bucuresti cu privire la indeplinirea de catre partea romana a procedurilor necesare pentru intrarea in vigoare a Acordului;
— aplicarea Acordului presupune, potrivit art. 17 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006, stabilirea unui regim sanctionator in legislatia romana, aplicabil persoanelor care nu respecta conditiile regimului specific micului trafic de frontiera;
— lipsa unui regim sanctionator in legislatia romana poate sa determine exercitarea abuziva a drepturilor specifice micului trafic de frontiera, aceste elemente constituind situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, reglementarea vizand interesul public si contribuind la indeplinirea obligatiilor asumate de Romania, potrivit calitatii sale de stat membru al Uniunii Europene, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Articol unic. — Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 6, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins: „(2
1) Cetatenilor straini titulari ai unui permis de mic trafic de frontiera li se permite intrarea pe teritoriul Romaniei fara indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) lit. b) si c).”
2. Dupa capitolul II se introduce un nou capitol, capitolul II1,alcatuit din articolele 161—165, cu urmatorul cuprins: „CAPITOLUL II1
Regimul aplicabil micului trafic de frontiera
ARTICOLUL 161 Domeniu de reglementare Micul trafic de frontiera se desfasoara potrivit acordurilor bilaterale incheiate de Romania cu state terte vecine in temeiul prevederilor art. 1 alin. (2) si art. 13 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontiera la frontierele terestre externe ale statelor membre si de modificare a dispozitiilor Conventiei Schengen, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L405 din 30 decembrie 2006.
ARTICOLUL 162
Organele competente sa elibereze permisul de mic trafic de frontiera (1) Permisele de mic trafic de frontiera se elibereaza de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in tarile terte vecine cu care Romania a incheiat acordurile prevazute la art. 16
1, in conditiile stabilite prin aceste acorduri.
(2) Documentele prevazute la alin. (1) se elibereaza intr-un termen de pana la 60 de zile de la data depunerii cererii.
(3) In vederea aprobarii cererilor pentru acordarea permiselor de mic trafic de frontiera, misiunile diplomatice si oficiile consulare solicita avizul Oficiului Roman pentru Imigrari numai in cazurile stabilite prin protocol aprobat prin ordin comun al ministrului afacerilor externe si al ministrului administratiei si internelor.
(4) Prin avizul Oficiului Roman pentru Imigrari prevazut la alin. (3) se constata indeplinirea conditiilor prevazute la art. 6 alin. (1) lit. e), g) si h).
(5) Oficiul Roman pentru Imigrari emite avizul in termen de pana la 30 de zile de la data primirii solicitarii de la misiunile diplomatice si oficiile consulare.
ARTICOLUL 163
Regimul permisului de mic trafic de frontiera (1) Permisul de mic trafic de frontiera, eliberat strainului in conditiile prezentei ordonante de urgenta, reprezinta documentul care da dreptul rezidentilor din zona de frontiera sa treaca frontiera de stat comuna, in regim de mic trafic de frontiera, conform Regulamentului (CE) nr. 1.931/2006 si in baza acordurilor prevazute la art. 16
1.
(2) Titularul permisului de mic trafic de frontiera are obligatia de a avea in permanenta asupra sa documentul, de a nu-l instraina si de a-l prezenta organelor autoritatilor competente ori de cate ori i se solicita aceasta.
(3) Titularul permisului de mic trafic de frontiera este obligat sa anunte organele politiei de frontiera competente despre furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea permisului de mic trafic, in termen de cel mult 5 zile de la constatarea vreuneia dintre aceste situatii.
(4) Strainului i se elibereaza de catre organele emitente prevazute la art. 16
2 alin. (1) un nou permis de mic trafic de frontiera in locul celui declarat furat, pierdut, deteriorat sau distrus, dupa reluarea integrala a procedurii de eliberare.
(5) Forma si continutul permiselor de mic trafic de frontiera se stabilesc prin hotarare a Guvernului. Ministerul Afacerilor Externe comunica Comisiei Europene si celorlalte state membre ale Uniunii Europene modelul de permis de trecere locala a frontierei.
(6) In temeiul art. 12 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006, evidenta permiselor de mic trafic de frontiera solicitate, eliberate, anulate sau revocate se tine la nivel national intr-un registru central, in format electronic, de catre Oficiul Roman pentru Imigrari, care este desemnat si punct de contact national, responsabil cu gestionarea si furnizarea datelor cuprinse in acest registru. Registrul central se alimenteaza si se actualizeaza de catre toate autoritatile cu atributii in domeniul micului trafic la frontiera.
ARTICOLUL 164
Anularea si revocarea permiselor de mic trafic de frontiera (1) Permisul de mic trafic de frontiera poate fi anulat sau revocat in strainatate de catre misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, iar in tara de catre organele politiei de frontiera, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat, sau de catre Oficiul Roman pentru Imigrari atunci cand strainii se afla pe teritoriul statului roman.
(2) Punerea in executare a masurii anularii sau revocarii permisului de mic trafic de frontiera se face de catre organele politiei de frontiera ori, dupa caz, ale Oficiului Roman pentru Imigrari.
(3) Autoritatile prevazute la alin. (1) pot lua masura anularii permisului de mic trafic de frontiera in urmatoarele situatii:
a) se constata ulterior ca, la data solicitarii permisului de mic trafic de frontiera, strainii nu indeplineau conditiile prevazute de acordurile care reglementeaza regimul juridic privind micul trafic la frontiera comuna;
b) strainii au obtinut permisul de mic trafic de frontiera pe baza unor documente sau informatii false;
c) strainii au introdus sau au incercat sa introduca ilegal in Romania alti straini ori au inlesnit transportul sau cazarea acestora;
d) strainii au incalcat reglementarile vamale sau cele privind frontiera de stat;
e) strainii au intrat in Romania in perioada de interdictie dispusa anterior.
(4) Masura revocarii permisului de mic trafic de frontiera poate fi dispusa de catre autoritatile prevazute la alin. (1) in urmatoarele situatii:
a) strainii nu mai indeplinesc conditiile cerute la acordarea permisului de mic trafic de frontiera;
b) dupa acordarea permisului de mic trafic de frontiera strainii au fost declarati indezirabili sau impotriva lor a fost dispusa masura interzicerii intrarii in Romania;
c) strainii recidiveaza in depasirea zonei de frontiera prevazuta pentru micul trafic.
(5) Decizia de anulare sau, dupa caz, de revocare a permisului de mic trafic de frontiera, luata de autoritatea competenta conform alin. (1), se comunica strainului, in scris, impreuna cu motivele care au stat la baza acesteia, de catre:
a) misiunea diplomatica sau oficiul consular care a eliberat permisul de mic trafic de frontiera, atunci cand solicitantul se afla in strainatate;
b) de catre organele politiei de frontiera, atunci cand acesta se afla in punctul de trecere a frontierei de stat;
c) de catre Oficiul Roman pentru Imigrari, atunci cand cel in cauza se afla in Romania, prin decizia de returnare prevazuta la art. 82 alin. (3) lit. a) pct. (ii), cu exceptia cazurilor in care permisul de mic trafic de frontiera a fost anulat potrivit alin. (3) lit. e) ori a fost revocat potrivit alin. (4) lit. b) sau c), situatii in care se va emite decizia de returnare sub escorta prevazuta la art. 82 alin. (5).
(6) De la data comunicarii, anularea produce efecte retroactive, iar revocarea produce efecte numai pentru viitor.
ARTICOLUL 165
Contraventii si sanctiuni (1) In situatia in care titularul permisului de mic trafic de frontiera depaseste perioada de sedere stabilita prin acordul care reglementeaza regimul juridic privind micul trafic la frontiera comuna, impotriva acestuia se dispune masura sanctionarii contraventionale cu amenda de la 600 lei la 1.200 lei si se emite decizia de returnare prevazuta la art. 82 alin. (3) lit. a) pct. (i).
(2) In situatia in care titularul permisului de mic trafic de frontiera depaseste zona de frontiera stabilita prin acordul care reglementeaza regimul juridic privind micul trafic la frontiera comuna, impotriva acestuia se dispune masura sanctionarii contraventionale cu amenda de la 600 lei la 1.200 lei si se emite decizia de returnare prevazuta la art. 82 alin. (3) lit. a) pct. (i).
(3) In situatia in care titularul permisului de mic trafic de frontiera nu respecta obligatiile prevazute la art. 16
3 alin. (2), impotriva acestuia se dispune masura sanctionarii contraventionale cu amenda de la 100 lei la 500 lei.
(4) In situatia in care titularul permisului de mic trafic de frontiera nu respecta termenul de declarare a furtului, pierderii, deteriorarii sau distrugerii permisului de mic trafic de frontiera, prevazut la art. 16
3 alin. (3), impotriva acestuia se dispune masura sanctionarii contraventionale cu amenda de la 100 lei la 500 lei.
(5) Impotriva titularului permisului de mic trafic de frontiera va fi dispusa masura interzicerii intrarii in Romania, dupa cum urmeaza:
a) pentru strainii prevazuti la alin. (1):
(i) un an in cazul unei sederi ilegale de la 30 de zile la un an sau in cazul in care strainul nu a respectat decizia de returnare;
(ii) 2 ani in cazul unei sederi ilegale de peste un an;
b) 3 ani pentru strainii prevazuti la art. 16
4 alin. (4) lit. c).
(6) Pentru strainii prevazuti la art. 16
4 alin. (3) lit. e) si alin. (4) lit. b), interdictia va fi egala cu perioada de interdictie dispusa anterior, dar nu mai mica de 5 ani.
(7) Interzicerea intrarii se dispune in conditiile prevazute la art. 105.
(8) In cazurile prevazute la alin. (5) lit. a), instituirea interdictiei se face cu aplicarea prevederilor art. 106 alin. (2).
(9) In temeiul art. 17 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006, evidenta tuturor cazurilor de utilizare abuziva a regimului specific micului trafic de frontiera si a sanctiunilor aplicate se tine la nivel national intr-un registru special, in format electronic, de catre Oficiul Roman pentru Imigrari, care este responsabil cu gestionarea si furnizarea datelor cuprinse in acest registru. Registrul special se alimenteaza si se actualizeaza de catre toate autoritatile cu atributii in domeniul micului trafic la frontiera.”
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul administratiei si internelor,
Vasile Blaga
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Ministrul finantelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu
Bucuresti, 23 februarie 2010.
Nr. 12.