Curtea de Justitie a Uniunii Europene a concluzionat ca directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator nu se opune unei reglementari nationale care permite autoritatii competente sa prezume existenta unei legaturi de cauzalitate intre anumiti operatori si o poluare constatata. In plus, autoritatea competenta nu este obligata sa dovedeasca existenta unei fapte culpabile a operatorilor ale caror activitati sunt considerate responsabile pentru daunele aduse mediului.

 

Directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator prevede, in ceea ce priveste anumite activitati, ca operatorul a carui activitate a cauzat o dauna asupra mediului sau o amenintare iminenta de producere a unei asemenea daune raspunde pentru aceasta. Operatorul trebuie astfel sa ia masurile de reparare necesare si sa isi asume cheltuielile aferente.

Rada portului Augusta, situata in regiunea Priolo Gargallo (Sicilia), este afectata de fenomene recurente de poluare a mediului care au inceput sa se manifeste in anii ’60, cand a fost creat polul Augusta-Priolo-Melilli ca pol petrolier. De atunci, numeroase intreprinderi, active in sectorul hidrocarburilor si al petrochimiei, s-au instalat si s-au succedat in aceasta regiune.

Printr-o serie de decizii succesive, autoritatile administrative italiene au impus intreprinderilor riverane radei portului Augusta obligatii de eliminare a poluarii constatate in regiunea Priolo, declarata „sit de interes national in vederea reabilitarii”.

Intreprinderile Raffinerie Mediterranee (ERG) Spa, Polimeri Europa Spa, Syndial Spa, precum si ENI Spa au sesizat instantele italiene cu actiuni impotriva acestor decizii administrative. Tribunale amministrativo regionale della Sicilia (Tribunalul Administrativ Regional din Sicilia, Italia), care trebuie sa se pronunte asupra acestor cauze, a adresat Curtii de Justitie mai multe intrebari referitoare la aplicarea principiului „poluatorul plateste”.

Cauza C-378/08
Instanta italiana urmareste sa afle in special daca principiul „poluatorul plateste” se opune unei reglementari nationale care permite autoritatii competente sa impuna unor operatori, datorita proximitatii instalatiilor acestora cu o zona poluata, masuri de reparare a daunelor aduse mediului, fara sa fi efectuat in prealabil o ancheta privind evenimentul aflat la originea poluarii si fara sa fi stabilit nici existenta unei fapte culpabile a operatorilor, nici existenta unei legaturi de cauzalitate intre acestia si poluarea constatata.

In hotararea pronuntata marti, Curtea a ajuns la concluzia ca directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator nu se opune unei reglementari nationale care permite autoritatii competente sa prezume existenta unei legaturi de cauzalitate intre anumiti operatori si o poluare constatata, si aceasta in temeiul proximitatii instalatiilor acestora cu zona de poluare. Cu toate acestea, conform principiului „poluatorul plateste”, pentru a prezuma o asemenea legatura de cauzalitate, aceasta autoritate trebuie sa dispuna de indicii plauzibile care pot fundamenta prezumtia acesteia, precum proximitatea instalatiei operatorului cu poluarea constatata si corespondenta dintre substantele poluante gasite si compusii utilizati de operator in cadrul activitatilor sale.

In plus, autoritatea competenta nu este obligata sa dovedeasca existenta unei fapte culpabile a operatorilor ale caror activitati sunt considerate responsabile pentru daunele aduse mediului. In schimb, revine acestei autoritati sarcina de a cerceta in prealabil originea poluarii constatate, respectiva autoritate dispunand in aceasta privinta de o marja de apreciere cu privire la procedurile, la mijloacele care trebuie utilizate si la durata unei astfel de cercetari.

Cauzele conexate C-379/08 si C-380/08
Instanta italiana solicita sa se stabileasca daca directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator permite o modificare substantiala a masurilor de reparare a daunelor aduse mediului care au fost deja executate sau care au facut obiectul unui inceput de executare. In plus, aceasta instanta urmareste sa afle daca directiva se opune unei reglementari nationale care conditioneaza exercitarea dreptului operatorilor de a utiliza propriile terenuri de realizarea lucrarilor impuse.

In hotararea pronuntata marti, Curtea a ajuns la concluzia ca autoritatea competenta are posibilitatea sa modifice substantial masurile de reparare a daunelor aduse mediului care au fost stabilite in urma unei proceduri contradictorii desfasurate in colaborare cu operatorii in cauza si care au fost deja executate sau au facut obiectul unui inceput de executare. Totusi, in vederea adoptarii unei astfel de decizii, aceasta autoritate trebuie:
• sa asculte operatorii, cu exceptia cazului in care urgenta situatiei mediului impune o actiune imediata a autoritatii competente;
• sa invite, in special, persoanele pe terenul carora trebuie sa se aplice aceste masuri sa isi prezinte observatiile, de care aceasta va tine seama si
• sa indice in cuprinsul deciziei motivele care justifica alegerea sa, precum si, dupa caz, pe cele care sunt de natura sa justifice ca o examinare detaliata nu se impunea sau nu a putut fi efectuata, ca urmare – de exemplu – a urgentei situatiei mediului.

De asemenea, Curtea considera ca directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator nu se opune unei reglementari nationale care permite autoritatii competente sa conditioneze exercitarea dreptului operatorilor de a utiliza propriile terenuri de realizarea lucrarilor de refacere a mediului impuse, chiar in conditiile in care terenurile mentionate nu ar fi vizate de aceste lucrari, deoarece au facut obiectul unor masuri anterioare de „reabilitare” sau nu au fost niciodata poluate. Cu toate acestea, o astfel de masura trebuie sa fie justificata de obiectivul de a impiedica agravarea situatiei mediului sau, in aplicarea principiului precautiei, de obiectivul prevenirii aparitiei sau a reaparitiei altor daune aduse mediului pe terenurile operatorilor, adiacente intregului tarm care face obiectul masurilor de reparare mentionate.

 

Sursa: Avocatnet.ro