Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a lansat in dezbatere publica un proiect de lege ce vizeaza eliminarea controalelor repetate nejustificat la acelasi agent economic, astfel ca o firma va fi controlata doar o singura data in decursul a doi ani. In caz contrar, angajatii statului care dispun controale nejustificate vor fi amendati cu pana la 2000 lei.
”Dispunerea nejustificata de controale repetate, cu aceeasi tematica la acelasi contribuabil, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 lei la 2.000 lei” , prevede proiectul initiat de Ministerul Economiei. Potrivit expunerii de motive, prin aceasta lege se doreste ca, in absenta unor situatii care sa impuna efectuarea unui control (cereri ale unor organe de stat, suspiciuni intemeiate de producere a unor infractiuni, cazuri flagrante de incalcare a legii, etc.), acelasi organ de control sa nu controleze acelasi contribuabil la intervale de timp mai mici de doi ani calendaristici. Totodata, “prin eliminarea controalelor repetate la intervale scurte de timp asupra aceluiasi contribuabil se raspunde si solicitarilor insistente si repetate venite, in acest sens, din partea mediului de afaceri si se asigura si o cuprindere in activitatea supusa controlului a unui numar mai mare de contribuabili, ceea ce conduce la cresterea eficientei activitatii de control” se arata in expunerea de motive a proiectului. Control repetat nejustificat, in intelesul prezentei legi, este controlul efectuat in cursul a doi ani calendaristici consecutivi, de catre acelasi organ de control specializat, la acelasi contribuabil, in absenta unor elemente care sa justifice temeinic efectuarea controlului respectiv (solicitari exprese ale unor autoritati publice, cazuri flagrante, suspiciuni intemeiate de producere a unor infractiuni, etc.).” Controalele efectuate de diversele organe de specialitate cu atributii in acest sens, sunt adesea percepute de contribuabili ca o metoda de sicanare si de intimidare a lor, in scopul de a le influenta comportamentul si atitudinea fata de reprezentantii organelor cu atributii de control. O asemenea perceptie este intarita mai ales atunci cand, controalele efectuate de aceleasi organe de control, la acelasi contribuabil, se repeta la intervale prea mici de timp (sub un an). Totodata, tinand seama de domeniile variate in care, diferitele organe de specialitate sunt abilitate prin lege sa efectueze controlul asupra modului in care contribuabilii aplica prevederile reglementarilor legale in domeniu, de complexitatea activitatii de control, care presupune mobilizarea personalului contribuabilului pentru a furniza organului de control documentele, datele si explicatiile solicitate, se ajunge ca, in perioada efectuarii oricarui control, activitatea contribuabilului sa fie perturbata. "Aceasta perturbare devine si mai evidenta in cazul contribuabililor de dimensiuni mai mici, cu personal redus, de multe ori insuficient, supusi unor controale repetate” se arata in nota de fundamentare a proiectului de lege. Proiect control firme ( click aici ) Sursa: Avocatnet.ro |