Potrivit legii romane, in cazul in care un debitor nu si-a platit datoria la data cand aceasta a devenit scadenta, creditorul sau poate initia o procedura in fata instantei pentru recuperarea creantei sale, in termenul de prescriptie de trei ani. Procedurile pe care le poate initia creditorul sunt urmatoarele:

 

1. Procedura prevazuta de dreptul comun in materie.

 

2. Proceduri urgente:

Somatia de plata (O.G. nr.5/2001) si Ordonanta de plata (O.U.G. nr.119/2007)

 

3. Procedura insolventei (Legea nr.85/2006)

Iata pe scurt cateva aspecte ce trebuiesc avute in vedere de catre creditori inainte de recurge la vreuna din aceste proceduri.

1. Procedura prevazuta de dreptul comun in materie

In procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea unei cereri de chemare in judecata in instanta, creditorul trebuie sa incerce solutionarea diferendului prin conciliere directa cu debitorul.

In acest sens el trebuie sa parcurga procedura prevazuta de art.720 ind.1 c.pr.civ., urmare careia il va notifica in scris pe debitor, invitandu-l in scopul solutionarii amiabile a diferendului. Creditorul va transimite acestuia, odata cu notificarea scrisa, si documentele ce atesta creanta sa. Notificarea trebuie transmisa cu cel putin 15 zile inainte de data propusa pentru intalnire.

Daca partile reusesc sa rezolve problema in mod amiabil, atunci debitorul va plati suma

datorata si nici o actiune nu va mai fi introdusa in instanta.

Insa, in cazul in care partile nu ajuns la o intelegere, sau in cazul in care partile desi ajung la o intelegere debitorul o incalca, atunci creditorul poate introduce cererea sa de chemare in judecata in instanta, la care va anexa toate documentele ce atesta faptul ca partile au incercat sa solutioneze litigiul amiabil inainte de introducerea respectivei cereri. In lipsa unor asemenea dovezi, actiunea va fi respinsa de instanta.

Procedura prealabila trebuie parcursa de catre creditor astfel incat data la care va introduce cererea sa de chemare in judecata in instanta sa nu depaseasca termenul de prescriptie.

Instanta competenta in cadrul procedurii prevazuta de dreptul comun este judecatoria sau tribunalul, in functie de cuantumul creantei ce face obiectul litigiului.

Dezavantajele parcurgerii procedurii prevazuta de dreptul comun sunt reprezentate de cuantumul ridicat al taxei de timbru si de durata intregii proceduri (ce va fi determinata de parcurgerea judecatii in fond si in caile de atac), ceea ce face ca un asemenea proces sa dureze uneori 2-3 ani inainte ca instanta sa pronunte o decizie definitiva si irevocabila.

Se impune a se apela la aceasta procedura atunci cand creditorul are nevoie de mai mult decat inscrisuri pentru a-si dovedi creanta (expertiza, interogatoriu, declaratii, etc.).

2. Somatia de plata (O.G. nr.5/2001) si Ordonanta de plata (O.U.G. nr.119/2007)

In cazul in care creditorul detine informatii suficiente privind solvabilitatea debitorului sau, iar creanta sa este atestata prin inscrisuri, atunci cea mai buna optiune pentru creditor este sa utilizeze una dintre cele doua proceduri urgente.

Procedura somatiei de plata se utilizeaza numai pentru creante reprezentand obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscrisur ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Ordonanta de plata detine o arie mai restransa de aplicare, in sensul ca ea reglementeaza recuperarea creantelor reprezentand sume de bani ce rezulta din contracte comerciale incheiate intre comercianti si intre comercianti si autoritati contractante.

Atat procedura somatiei cat si cea a ordonantei de plata se refera la creante certe, lichide si exigibile, numai ca in ce priveste somatia de plata acestea trebuie sa rezulte din drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii, pe cand in cazul ordonantei de plata creantele trebuie sa rezulte din contracte comerciale ce au ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii, nu insa si executarea de lucrari. Totodata sunt excluse prin prevedere expresa din sfera de aplicare a ordonantei de plata creantele inscrise la masa credala din cadrul procedurii insolventei si cele rezultate din contracte incheiate intre comercianti si consumatori.

Pentru initierea acestor doua proceduri nu este necesara parcurgerea in prealabil a etapei concilierii directe prevazuta de art.720 ind.1 c.pr.civ., desi numai OUG nr.119/2007 prevede in mod expres acest aspect.

Cererile intemeiate pe cele doua proceduri se depun la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta. Competenta instantei se verifica din oficiu.

In plus, OUG nr.119/2007 prevede ca cererea privind creanta de plata a pretului rezultand dintr-un contract de achizitie publica, de concesiune de lucrari publice sau de servicii se depune la instanta de contencios administrativ competenta, care va aplica pentru solutionarea cauzei prevederile acestei ordonante.

Textul de lege care cuprinde aceasta prevedere expresa se coroboreaza cu dispozitiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 astfel determinandu-se competenta Tribunalului pentru cazul cand contractul este incheiat cu o autoritate contractanta locala sau judeteana, sau a Curtii de apel pentru cazul cand contractul este incheiat cu o autoritate contractanta centrala.

Pentru solutionarea cererilor, in cadrul ambelor proceduri, judecatorul dispune citarea partilor potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila referitoare la pricinile urgente, pentru explicatii si lamuriri.

In citatie, in cadrul procedurii OUG nr.119/2007, se va preciza ca cel mai tarziu in ziua fixata pentru infatisare, debitorul este obligat sa depuna intampinare sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica (instanta putand astfel considera ca o recunoastre a pretentiilor creditorului in cazul nedepunerii intampinarii), pe cand in cadrul procedurii OG nr.5/2001 in citatie se va preciza numai ca debitorul poate sa depuna intampinare, nu se pune in vedere insa vreo sanctiune pentru cazul nedepunerii intampinarii.

In ce priveste probele, in cazul somatiei de plata acestea trebuie sa constea in inscrisuri insusite de parti (de regula, facturie acceptate la plata reprezentand dovada de baza utilizata), pe cand in cazul ordonantei de plata acestea sunt mai flexibile, adica pe langa facturi si contracte se pot depune si alte documente care atesta creanta ( exemplu, corespondenta cu debitorul, declaratii ale partilor, etc.).

In situatia in care creditorul declara ca a primit plata sumei datorate instanta ia act de aceasta imprejurare printr-o incheiere irevocabila, in cadrul ambelor proceduri, insa in cazul in care partile ajung la o intelegere asupra platii, in cadrul procedurii somatiei de plata, instanta pronunta o incheiere irevocabila, care constituie titlu executoriu, pe cand in cadrul procedurii ordonantei de plata, instanta pronunta o hotarare de expedient, care constituie titlu executoriu.

In situatia in care debitorul isi recunoaste partial datoria, in cadrul ambelor proceduri, instanta emite o hotarare de admitere in parte, acest aspect reiesind in mod implicit din art.9 OG nr.5/2001 si, respectiv, explicit din art.10 alin.2 OUG nr.119/2007.

Cererea creditorului care nu este intemeiata va fi respinsa de catre instanta printr-o ordonanta irevocabila in cadrul procedurii somatiei de plata, si, respectiv, printr-o incheiere irevocabila in cadrul procedurii ordonantei de plata, caz in care creditorul poate introduce cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun. Cand instanta considera ca cererea creditorului este intemeiata, in cadrul procedurii somatiei de plata, va emite o ordonanta care va contine somatia de plata catre creditor precum si termenul de plata, iar in cadrul procedurii OUG nr.119/2007 instanta va emite o ordonanta de plata care va contine suma si termenul de plata, hotarari impotriva carora debitorul va putea formula cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare (iar pentru ordonanta pronuntata in temeiul OG nr.5/2001 si de la inmanare).

In cazul somatiei de plata ordonanta pronuntata de instanta NU constituie titlu executoriu, ea trebuind sa fie investita cu formula executorie (exceptie facand incheierea irevocabila prin care s-a luat act de primirea datoriei sau de intelegerea partilor), in schimb

in cazul ordonantei de plata hotararea pronuntata constituie titlu executoriu.

Ordonanta pronuntata pe calea somatiei de plata se comunica prin scrisoare cu confirmare de primire, ceea ce duce in practica la situatii in care aceasta nu se poate investi decat cu greutate in cazul in care debitorul refuza sa semneze de primire.

Ordonanta de plata pronuntata pe calea procedurii prevazute de OUG nr.119/2007 se comunica potrivit prevederilor codului de procedura civila.

Cererea in anulare introdusa de catre debitor se solutioneaza de instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta. Daca se admite, instanta va pronunta o hotarare irevocabila prin care va anula hotararea atacata

In cadrul procedurii OUG nr.119/2007 cererea in anulare nu suspenda executarea, exceptie facand situatia in care suspendarea va fi incuviintata totusi de catre instanta insa numai cu dare de cautiune al carui cuantum va fi stabilit de aceasta.

Un aspect important de retinut este si acela ca impotriva executarii silite debitorul poate face contestatie la executare, potrivit dreptului comun, insa in cadrul contestatiei impotriva ordonantei de plata pronuntata in baza OUG nr.119/2007 nu se pot invoca decat aspecte legate de procedura de executare, pe cand in cadrul contestatiei impotriva ordonantei pronuntata in baza OG nr.5/2001 debitorul poate invoca aparari de fond impotriva titlului executoriu, cu exceptia cazului in care debitorul a formulat cerere in anulare.

Ambele proceduri urgente prevad ca cererea creditorului se timbreaza cu o taxa fixa de 39 lei.

3. Procedura insolventei (Legea nr.85/2006)

-aspecte ce trebuiesc avute in vedere de catre creditori inainte de a initia o astfel de procedura –

Creditorii mai pot utiliza si prevederile stabilite de Legea 85/2006 (“Legea Insolventei”), acolo unde sunt aplicabile, insa dupa cum s-a constatat si din statisticile facute creditorii recurg mult prea des la procedura insolventei, chiar si atunci cand nu detin informatii suficiente privind insolvabilitatea debitorilor lor, unicul lor scop fiind acela de a pune presiune pe debitori, astfel incat acestia sa-si achite datoriile. Din pacate, in cele din urma, aceasta strategie se intoarce deseori impotriva lor.

Inainte de initierea prezentei proceduri trebuie avut in vedere ca Legea Insolventei nu a fost creata ca un instrument juridic in scopul recuperarii creantelor.

Dimpotriva, o cerere de insolventa ar trebui introdusa in instanta numai atunci cand exista suficiente informatii privind incapacitatea debitorului de a plati creante certe, lichide si exigibile ale creditorilor sai.

Creditorii ar trebui sa aiba in vedere faptul ca interesul lor direct este acela de a-si recupera creantele si, in cazul in care ei deschid procedura insolventei, aceasta poate obstructiona capacitatea debitorului de a-si continua activitatea si, in consecinta, poate face imposibila recuperarea creantelor de catre creditori.

Legea insolventei este o procedura concursuala colectiva pe care legea o instituie pentru acoperirea datoriilor debitorului aflat in insolventa, procedura la care toti creditorii sunt chemati sa participe pentru a-si acoperi creantele contra debitorului.

Procedura insolventei este o procedura de sacrificiu care limiteaza capacitatea juridica a debitorului si restrange drepturile creditorilor. Din aceasta cauza, ea nu se poate deschide decat daca sunt indeplinite unele conditii de fond si de forma stricte referitoare la persoanele carora le este aplicabila, caracteristicile creantei neplatite la scadenta ce pot duce la aplicarea procedurii, starea de insolventa a debitorului, etc.

Scopul procedurilor de insolventa este acela de a asigura modalitati de acoperire a pasivului debitorului aflat in insolventa prin reorganizarea debitorului (acolo unde este posibil) sau prin faliment (acolo unde ideea de reorganizare este inutila).

Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei prevede trei proceduri, anume:

Procedura generala, respectiv procedura prin care un debitor aflat in stare de insolventa/de insolventa iminenta intra, dupa perioada de observatie, succesiv, in procedura de reorganizare judiciara si in procedura falimentului;

 

Procedura falimentului, care este o procedura de insolventa concursuala (colectiva) si egalitara ce se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care a fost inmatriculat;

Procedura simplificata, procedura aplicata debitorului care se incadreaza in una din urmatoarele categorii:

- comerciantilor persoane fizice ce actioneaza individual;

- asociatii familiale;

- debitori care nu au prezentat documentele prevazute la art.28 alin.1 lit. a-f si h, in termenul prevazut de lege;

- debitori care indeplinesc una din urmatoarele conditii:

- nu detin nici un bun in patrimoniul lor;

- actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite;

- administratorul nu poate fi gasit;

- sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comerciantului.

Procedura simplificata este o procedura prin care un astfel de debitor intra direct in procedura falimentului fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maxim 60 de zile (perioada de observatie insemnand perioada cuprinsa intre data deschiderii procedurii si data confirmarii planului/intrarii in faliment si in care se analizeaza elementele cu privire la calitatea debitorului anterior menionata).

Creditorii

 

Creditor poate fi orice persoana fizica sau juridica, ce detine un drept de creanta asupra averii debitorului, care poate solicita in mod expres instantei sa ii fie inregistrata creanta in tabelul definitiv de creante sau in tabelul definitiv consolidat de creante, si care poate face dovada creantei sale fata de patrimoniul debitorului in conditiile prezentei legi (inclusiv salariatii debitorului, acestia fara a depune personal declaratiile de creanta).

Creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei este creditorul a carei creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila, de mai mult de 30 de zile.

Creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat si caruia I s-a admis (in total sau in parte) o cerere de inregistrare a creantei sale pe tabelele de creanta, avand dreptul de a:

- participa si vota in adunarea creditorilor;

- de a fi desemnat membru al comitetului creditorilor;

- de a participa la distributiile de fonduri din reorganizarea sau din lichidarea averii debitorului;

- de a fi informat sau notificat cu privire la desfasurarea procedurilor reglementate de lege.

Caracteristicile creantei

Legea cere un cuantum minim al creantei de 30.000 lei pentru ca un creditor sa poata introduce cerere. (respectiv 6 salarii medii pe economie pentru salariati).

Creantele mai multor creditori pot fi cumulate pentru a atinge pragul de 30.000 lei impus de lege.

Creanta trebuie sa fie mai veche de 30 de zile de la scadenta, sa fie certa (neindoielnica si sa rezulte din actele pe care le va depune), lichida (cuantumul creantei sa rezulte in mod clar din actele pe care le va depune), si exigibila (ajunsa la termen).

Creanta poate fi de orice natura (comerciala, fiscala, salariala, etc.)

Trebuie avut in vedere ca creantele nescadente sau sub conditie existente la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in urmatoarele conditii:

cu ocazia distribuirii partiale, sumele vor fi provizionate, pastrate la banca intr-un cont special de depozit pana ce situatia lor va fi lamurita;

creantele care la data inregistrarii raportului final vor fi inca sub conditie nu vor participa la ultima distributie.

Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie sau in procedura de reorganizare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala.

La fel se va proceda si cu creantele nascute in procedura de faliment.

Trebuie sa stim ca:

Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevazuta de lege (exceptie fac creantele constatate prin titluri executorii si creantele bugetare ce rezulta dintr-un titlu executoriu necontestat in termenele prevazute de legile speciale).

Toate creantele prezentate pentru a fi admise si inregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile si corecte daca nu sunt contestate de debitor, administratorul judiciar sau creditori.

Administratorul judiciar procedeaza de indata la verificarea fiecarei cereri, si a documentelor depuse, si efectueaza o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante.

Creantele vor fi inscrise in tabelul preliminar si tabelul definitiv in ordinea rangului de preferinta (chirografare, garantate, cu prioritati, sub conditie, nescadente).

Distribuirea sumelor realizate in urma lichidarii ca efect al vanzarii bunurilor grevate in favoarea creditorului din averea debitorului, se va face in urmatoarea ordine:

 

• taxe, timbre, cheltuieli aferente vanzarii bunului respectiv, cheltuieli pentru conservarea si administrarea bunului, plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art.10, 19 alin.2, 23 si 24.

• Creantele creditorilor garantati (aceste creante cuprind tot capitalul, dobanzile, penalitatile si majorarile de orice fel, cheltuieli).

Diferenta care ramane se achita din creantele chirografare.

In cazul falimentului, creantele vor fi platite in urmatoarea ordine:

• taxe, timbre, cheltuieli aferente procedurii instituite de aceasta lege;

• creante izvorate din raportul de munca;

• creante reprezentand credite (cu dobanzi si cheltuieli aferente) acordate de institutii de credit dupa deschiderea procedurii, si creante care rezulta din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii;

• creante bugetare;

• creante reprezentand sume datorate de debitor unor terti in baza unor obligatii de intretinere si alocatii pentru minori, alocatii de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;

• creante reprezentand sume stabilite de judecatorul sindic pentru intretinerea debitorului si familiei sale – peroana fizica;

• creante reprezentand credite bancare (cu cheltuieli si dobanzi aferente); cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, creante rezultate din chirii;

• alte creante chirografare;

• creante subordonate in ordinea de preferinta urmatoare:

a) credintele acordate persoanei juridice de un asociat/actionar ce detine mai mult de 10% din capitalul social;

b) b) creantele izvorate din acte cu titlu gratuit.

Sumele distribuite intre creditorii cu acelasi rang de prioritate se vor acorda proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta.

Odata indeplinite conditiile ce privesc creantele creditorul poate introduce cererea de insolventa in fata instantei.

Creditorul nu trebuie sa demonstreze insolvabilitatea debitorului sau. Aspect ce face ca initierea procedurii sa fie simpla.

Totusi, la solicitarea debitorului, judecatorul sindic il poate obliga pe creditor sa faca un depozit ce reprezinta maxim 10% din valoarea creantei.

Un asemenea depozit va fi returnat creditorului in cazul in care cererea sa de insolventa este admisa, sau poate fi utilizat pentru a acoperi pierderile suferite de debitor in cazul in care cererea creditorului este respinsa.

Cererea creditorului trebuie sa cuprinda:

• cuantumul si temeiul creantei;

• existenta unei garantii reale, constituite de debitor sau instituite potrivit legii;

• existenta unei masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;

• declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului precizand cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare.

Se vor anexa documentele justificative ale creantei si ale actelor constitutive de garantii.

Atunci cand este introdusa o cerere de insolventa, debitorul poate solicita instantei aprobarea unui plan potrivit caruia debitorul se poate reorganiza, intr-un effort de a-si plati datoriile.

Judecatorul poate confirma sau respinge acest plan.

Daca judecatorul considera ca cererea creditorului, daca debitorul nu propune un plan de reorganizare sau daca un asemnea plan de reorganizare este respins, atunci judecatorul va deschide procedura insolventei si va desemna un administrator judiciar pentru debitorul persoana juridica.

Consecintele principale ale deschiderii procedurii insolventei sunt urmatoarele:

• suspendarea termenului de prescriptie pentru toate creantele creditorilor

• faptul ca nici o penalitate.dobanda nu se poate adauga creantelor dupa deschiderea procedurii insolventei

• debitorul nu-si mai poate administra activitatea, aceasta fiind incredintata administratorului judiciar desemnat de catre judecatorul sindic

• debitorul trebuie sa depuna toate informatiile si documentele ce atesta situatia societatii (bilant, lista creditorilor, lista activelor, a conturilor si bancilor utilizate de el, etc.) catre administratorul judiciar.

Ca atare, din momentul deschiderii procedurii, debitorul este desesizat de afacerea sa.

Persoana juridica, desi are organe proprii care sa ii exercite drepturile, dupa deschiderea procedurii, acestea vor fi substituite cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul, sau cu administratorul special (in cazul in care si-a declarat intentia de reorganizare iar dreptul de a-si administra afacerea nu i s-a ridicat. Administratorul special, in acest caz, isi va desfasura activitatea sub supravegherea administratorului judiciar care, la randul lui, este sub controlul judecatorului sindic, in ce priveste partea judiciara, iar din punct de vedere managerial si comercial, este sub controlul comitetului creditorilor).

AGA se mai poate implica numai in desemnarea administratorului special ori in procedurile de majorare a capitalului, de fuziune sau divizare, necesare pentru implementarea unui plan de reorganizare.

Pentru esecul afacerii, insolventa reprezinta o forma extrema de control al comportamentului managerial.

Mai trebuie retinut si faptul ca din momentul deschiderii procedurii, debitorul intra sub protectia Tribunalului, fiind astfel protejat de actiunile creditorilor pentru recuperarea creantelor, inclusiv de eventualele sicane sau presiuni pe care creditorii le-ar putea exercita asupra debitorului prin executari individuale.

Caracterul colectiv, consensual, al procedurii insolventei, impune consecinta opririi urmaririlor silite individuale ale creditorilor contra debitorului.

Efectele deschiderii procedurii insolventei asupra altor litigii

Din momentul deschiderii procedurii insolventei toate actiunile judiciare si extrajudiciare privind satisfacerea creantelor impotriva debitorului sau impotriva activelor sale sunt suspendate.

Decizia privind deschiderea procedurii trebuie comunicata tuturor instantelor in jurisdictia carora se afla sediul debitorului inregistrat la registrul comertului, cat si tuturor bancilor la care are deschise conturi debitorul.

Administratorul judiciar trebuie sa-I notifice pe toti creditorii care sunt inregistrati in documentele contabile ale debitorului si sa-I informeze in legatura cu termenele pana la care ei trebuiesc sa-si inregistreze propriile creante impotriva debitorului in fata instantei.

Efectele asupra actelor incheiate de debitor

Administratorul judiciar poate sa solicite judecatorului sindic anularea actelor incheiate de debitor daca acestea au fost incheiate in frauda drepturilor creditorilor intr-o perioada de 3 ani anterioara datei la care a fost initiata procedura insolventei.

Toate actele si corespondenta emisa de debitor, administratorul judiciar ori lichidator trebuie sa includa in limba romana, engleza si franceza expresia “in insolventa”.

Riscurile solicitarii insolventei debitorului in scopul recuperarii de creante

Dezavantajul major al acestei proceduri este faptul ca sumele de bani colectate din vanzarea activelor debitorului sunt deseori insuficiente pentru a acopri creantele tuturor creditorilor.

Administratorul judiciar, in baza deciziei creditorilor – aprobata de judecator, va efectua un inventar al tuturor activelor debitorului si va putea vinde bunurile, iar incasarile rezultate vor fi distribuite creditorilor si vor fi utilizate pentru a acoperi costurile determinate de procedura insolventei.

Legea insolventei stabileste ordinea in care sunt satisfacute creantele creditorilor.

Durata mare a procedurii insolventei, care poate fi si de cativa ani.

Pierderea depozitului de 10% din valoarea creantei constituit de creditor si valoarea taxei judiciare de timbru de 1.200 lei.

Chiar si in cazul creantelor garantate poate exitsa riscul ca bunul sau activul ce face obiectul garantiei sa nu poata fi valorificat urmare respingerii cererii de ridicare a suspendarii de catre judecatorul sindic in situatia in care administratorul judiciar sau debitorul propun in schimb adoptarea unor masuri menite sa ofere protectie corespunzatoare creantei garantate a creditorului, sau in situatia in care obiectul garantiei reprezinta o importanta determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus sau obiectul garantiei face parte dintr-un ansamblu functional si prin despinderea lui si vanzarea acestuia separata valoarea bunurilor ramase se diminueaza.