Comisarii Garzii Financiare au descoperit, joi, in cadrul unui punct de lucru al unei firme bucurestene, un cazinou de tip Texas HoldEm ce functiona ilegal si unde se desfasurau jocuri de noroc, informeaza un comunicat de presa al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Prejudiciul este estimat la peste un milion de lei.
Au fost surprinse si identificate 14 persoane, care, in prezenta a 3 dealeri angajati, participau la respectivele jocuri de noroc la 3 mese de joc de tip poker, utilizand carti de joc, cat si jetoane valorice. Miljoacele de joc, respectiv mesele si cartile de joc, jetoanele valorice utilizate, precum si suma de aproximativ 2000 de lei identificata in casieria societatii, au fost indisponibilizate in vederea confiscarii speciale rezultate din infractiunea de organizare si desfasurare de jocuri de noroc fara autorizatie. Potrivit ANAF, sesizarea penala intocmita de comisarii Garzii Financiare si inaintata organelor de urmarire penala estimeaza un prejudiciu de circa 1.150.000 lei. _ Agentia Nationala de Administrare Fiscala este organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica aflata in subordinea Ministerului Finantelor Publice. In cadrul ANAF se organizeaza si functioneaza Garda Financiara, Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV), directiile generale ale finantelor publice (DGFP) judetene, Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti si Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC). Sursa: Avocatnet.ro
|