Cu peste 3 milioane de noi cazuri si 1,7 milioane de decese pe an, cancerul constituie a doua cauza cea mai frecventa de deces in Europa. In acest sens, masuri de incurajare a unui stil de viata sanatos, reducerea factorilor de risc ambientali si la locul de munca, precum si investitii mai mari in campanii de informare privind testele de depistare a cancerului sunt unele din propunerile incluse intr-o rezolutie adoptata, in aceasta saptamana, de Parlamentul European.
Avand in vedere ca o treime din cazurile de cancer pot fi prevenite, Comisia si Statele Membre ar trebui sa isi intensifice eforturile in lupta de combatere a acestei boli, precizeaza deputatii europeni. Astfel, raportul elaborat de Alojz Peterle (EPP, SI) saluta initiativa Comisiei Europene de stabilire a unui "Parteneriat european pentru lupta impotriva cancerului" pentru perioada 2009-2013 in vederea sprijinirii statelor membre in eforturile de combatere a cancerului, precum si angajarea unor eforturi speciale in directia noilor state membre. Statele UE sunt invitate sa stabileasca, cat mai rapid, planuri integrate de combatere a cancerului, deoarece acestea reprezinta elemente esentiale in atingerea obiectivului ambitios pe termen lung de reducere cu 15%, pana in 2020, a efectelor negative ale cancerului. Prevenire si campanii de informare Deoarece prevenirea reprezinta solutia cea mai rentabila - un caz de cancer din trei se poate preveni - un volum mai mare de resurse trebuie sa fie investite sistematic si strategic in domeniul prevenirii primare si secundare. De aceea, Comisia va trebui sa promoveze prin toate mijloacele principiul prevenirii, atat in practica medicala, cat si prin incurajarea unor stiluri de viata mai sanatoase si sa incurajeze statele membre sa investeasca mai mult din resursele lor in domeniul prevenirii (prevenirea primara - prevenirea sau reducerea factorilor care cauzeaza sau favorizeaza aparitia cancerului, cum ar fi expunerea la factorii de poluare din mediu) si prevenirea secundara - depistare/diagnosticare timpurie. Noi modalitati de actiune trebuie examinate pentru asigurarea unui mediu care contribuie la imbunatatirea sanatatii, inclusiv prin actiuni privind tutunul, nutritia si alcoolul, si prevederi pentru cresterea oportunitatilor pentru activitate fizica. Deputatii indeamna Comisia si statele membre "sa promoveze campanii de informare privind testele de depistare a cancerului in randul publicului larg si al tuturor furnizorilor de servicii de sanatate, precum si schimbul de cele mai bune practici cu privire la utilizarea masurilor profilactice sau de depistare timpurie". Accesul la ingrijire medicala - reducerea inegalitatilor Totodata, PE recomanda CE si statelor membre sa se asigure ca medicamentele pentru tratarea cancerului, inclusiv tratamentele pentru formele rare si mai putin obisnuite de cancer, sunt disponibile in egala masura in toate statele membre, pentru toti pacientii care au nevoie de ele. In acest sens, statele membre trebuie sa adopte masuri specifice si coordonate pentru a reduce inegalitatile in ceea ce priveste accesul la ingrijire medicala si la tratamente impotriva cancerului, care sa includa si noile medicamente „focalizate” pentru tratarea cancerului, recent introduse pe piata. Sursa: Avocatnet.ro
|