Vezi ce spun liderii sindicali dupa intalnirea cu Presedintele Traian Basescu. FMI-ul face de cateva zile o plimbare continua intre autoritatile si actorii politici din Romania. Nu e rolul nostru sa apreciem asupra capacitatii celor de la FMI, asa ca ne vom limita la a prezenta succint lucrurile care se intampla, din perspectiva negocierilor cu FMI-ul. Prin urmare, ce se va intampla cu pensiile si salariile?
Va reamintim faptul ca joi seara, Presedintele Traian Basescu a anuntat ca decizia aleasa de autoritatile romane in negocierea cu FMI este aceea a reducerii salariilor (desi exprimarea presedintelui viza "fondul de salarii", e clar ca fiecare bugetar va fi atins de aceste reduceri) bugetarilor cu 25%, reducerii pensiilor cu 15%. De asemenea, urmeaza sa fie scazute masiv subventiile si sa fie scazute autoarele sociale in cuantumul a 15%. E greu de crezut ca salariile vor creste repede la nivelul actual Vestea proasta vine chiar de la inceput. Chiar daca au existat vineri si sambata analisti care incercau sa demonstreze ca anuntul lui Traian Basescu era doar o fixare de miza in negocierea cu masa publica, lucrurile sunt din ce in ce mai clare in privinta scaderii pensiilor si salariilor bugetarilor. Presedintele Senatului, Mircea Geoana declara dupa intalnirea cu reprezentantii FMI, potrivit Mediafax, "Am intrebat daca aceste masuri sunt temporare sau nu. Raspunsul a fost evaziv: Ele vor fi aplicate atata vreme cat deficitul se va afla in respectivele zone. Daca economia va creste si aveti mai multe resurse, puteti sa reveniti". Banii economisiti merg direct in investitii Potrivit Mediafax.ro, la intalnirea de Guvern de astazi, Fondul Monetar International a cerut Guvernului in mod insistent ca economiile obtinute ca urmare a reducerilor de pensii, salarii, subventii si ajutoare sociale sa fie folosite exclusiv pentru investitii. Important!: Asa cum corect observa un cititor intr-un comentariu mai jos, se impune o precizare importanta la declaratia de mai sus. Respectiv, aceea ca prin "economii obtinute" ar trebui sa intelegem banii acordati de FMI, care nu vor mai fi transferati catre plata salariilor si pensiilor, ci catre investitii. Modificari legislative iminente La aceeasi sedinta, Guvernul Romaniei s-a angajat ca pana la inceputul lunii iunie sa implementeze toate modificarile legislative necesare pentru aplicarea masurilor anuntate joi seara de Traian Basescu. De asemenea, tot pana la inceputul lunii iunie, Guvernul s-a angajat sa faca toate modificarile necesare pentru modificarea legislatiei privitoare la achizitiile publice (in special pentru reducerea termenelor licitatiilor). Bogdan Hossu, liderul federatiei sindicale Cartel Alfa, a anuntat in urma intalnirii cu Presedintele Traian Basescu, care a avut astazi loc la Palatul Cotroceni, ca masurile de reducere a cheltuielilor bugetare se aplica pana la 31 decembrie 2010. Din alta perspectiva, insa, alti lideri sindicali prezenti la intalnire au mentionat faptul ca nu exista nicio garantie asupra prelungirii masurilor in cursul anului 2011. Bogdan Hossu a mai precizat ca, printre masurile discutate cu Traian Basescu se afla si modificarea sistemului de impozitare a platilor facute pentru cesiunea dreptului de autor, precum si impozitarea aplicabila PFA-urilor. O alta masura discutata la intalnire a fost stoparea transferurilor de 0,5% din sistemul public al Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale catre fondurile de pensii private. Prin stoparea virarii banilor catre sistemul de pensii private, sindicalistii apreciaza ca s-ar economisi o suma de 400 de milioane de euro, oferind astfel resurse importante in schimbul carora ar putea fi diminuat procentul cu care se reduc pensiile. Presedintele Traian Basescu sustine la aceasta ora o conferinta de presa cu privire la reducerile bugetare anuntate in ultimele zile. Ne-a retinut atentia o fraza pe care am regasit-o atat in discursul Presedintelui, cat si in discursul liderilor sindicali prezenti la intalnirea de mai devreme cu Presedintele. "Una dintre concluziile deciziilor este ca trebuie sa nu ne mai amagim, sa nu mai vindem falsul romanilor, cand suntem in campanie electorala. Banii care s-au dat pentru marirea salariilor si pensiilor, din pacate, astazi, se razbuna". De asemenea, ne-a atras atentia explicatia Presedintelui cu privire la vinovatii care isi vor asuma un eventual esec al actualelor masuri anuntate: "Daca populatia va fi nemultumita, daca programul va fi un esec, nu Fondul va fi responsabil, ci institutiile statului roman, de la presedinte pana la cea mai mica institutie din angrenajul statului". Vom reveni in curand cu discursul integral al Presedintelui. Presedintele a mentionat ca ajutorul pentru persoanele cu handicap nu va fi atins de reducerea cu 15% prognozata pentru restul ajutoarelor sociale. De asemenea, alocatie (precizare Emil Boc) pentru copii nu va fi atinsa de reduceri. La finalul discursului sau, Traian Basescu a mentionat faptul ca solutia corecta, din punctul sau de vedere, este "reducere egala din punct de vedere procentual, pentru toti". Declaratia presedintelui Traian Basescu Dupa cum stiti, astazi am avut o intalnire cu liderii marilor centrale sindicale, o intalnire care a fost dedicata discutarii programului pe care Guvernul a convenit cu Fondul Monetar International pentru perioada urmatoare. As vrea sa reiterez un lucru pe care l-am mai spus si il repet: ar fi nedrept daca, vreodata, cineva ar acuza Fondul Monetar International de acest program. Programul care a fost negociat si inca este in curs de negocieri la detalii cu Fondul Monetar International este un program al Guvernului Romaniei. Repet: este un program al Guvernului Romaniei. Daca populatia va fi nemultumita, daca programul va fi un esec, nu Fondul va fi cel responsabil, ci institutiile statului roman, incepand de la Presedinte si pana la cea mai mica institutie din angrenajul statului; sigur, inclusiv Guvernul sau in primul rand Guvernul, care trebuie sa execute programul pe care-l convine astazi cu Fondul. Pentru ca nu mi se pare suficient modul cum au fost clarificate lucrurile legat de acest program, vreau sa va spun ca, la momentul sosirii Fondului, anticipandu-se principalele obiective cu care va veni Fondul, Guvernul Romaniei a fost pregatit cu un program alternativ, care nu implica o crestere a fiscalitatii. Iar acest program este cel care s-a discutat cu Fondul Monetar International. S-au discutat amandoua, in faza initiala, dupa care optiunea Guvernului a fost programul care acum este in curs de finalizare. Repet, obiectivul major al programului Guvernului a fost sa nu se creasca fiscalitatea, adica TVA-ul, cota unica, obiective care aveau in pachet si reducerea cu 20% a veniturilor in sectorul bugetar. in ceea ce priveste discutiile de astazi, am precizat foarte clar pentru centralele sindicale ca nu Fondul Monetar International va mai putea fi acuzat, de acum inainte, sau va mai putea fi luat de coresponsabil, alaturi de Guvern, pentru eventuale neindepliniri de program. Fondul, Uniunea si Banca Mondiala au fost de acord cu programul prezentat de Guvernul Romaniei, cu conditia sa fie si implementat. As mai da o explicatie legata de principalele coordonate ale acestui program. Ele sunt legate de trei obiective. Primul si cel mai important: reducerea cheltuielilor bugetului de stat - si, asa cum va spuneam, fondul de salarii reprezinta circa 27% din bugetul de stat. Reducerea cheltuielilor sociale - si, asa cum va spuneam, cheltuielile sociale, impreuna cu fondul de pensii, reprezinta peste 35% din bugetul de stat. si o informatie pe care la interventia de acum doua zile nu v-am dat-o, dar v-o dau acum: un alt obiectiv este reducerea obligatiilor de plata ale bugetului de stat. Ca sa intelegeti mai bine, in acest an, ca urmare a datoriilor pe care Romania le-a contractat in 2007, 2008 si parte din 2009, bugetul de stat trebuie sa plateasca 10,007 miliarde euro. Repet: 10,007 miliarde euro. Daca doriti, va dau si transele de plata. in primul trimestru am platit 260 de milioane. in trimestrul al II-lea platim 2,257 miliarde euro. in trimestrul al III-lea avem de plata 3,16 miliarde euro, iar in trimestrul al IV-lea avem de plata 2,5 miliarde euro, reprezentand serviciul datoriei pe care bugetul de stat il are. in total, anul acesta, ca urmare a creditelor pe care le-am angajat in anii anteriori pentru a sustine deficitul bugetului de stat, avem de platit peste 10 miliarde de euro. si, ca sa va fie si mai clar de ce trebuie sa ne diminuam cheltuielile bugetare, pentru a diminua creditele pe care le angajam, va pot spune ca numai dobanzile pe care trebuie sa le platim anul acesta sunt peste 1,8 miliarde euro, ceea ce inseamna de doua ori transa urmatoare de la Fondul Monetar International. Din acest motiv, am considerat ca trebuie sa adoptam o politica de reducere a indatorarii noastre. Daca nu se luau masurile pe care vi le-am anuntat, de reducere a salariilor si a pensiilor, la inceputul anului urmator trebuia sa angajam un nou credit - si poate nu 20 de miliarde ca de data aceasta, ci 30 de miliarde. Am fi amanetat cu totul viitorul tarii si viitorul fiecaruia dintre romani. Una din concluziile acestei decizii grele pe care am fost nevoiti s-o luam este ca trebuie sa nu ne mai amagim, sa nu mai vindem falsuri romanilor ori de cate ori ne aflam in campania electorala sau premergator campaniei electorale. Banii care s-au dat marindu-se pensiile, marindu-se salarii, dandu-se sporuri, toate acestea astazi se razbuna si, din pacate, nu se razbuna pe cei care au profitat, pe cei care au mituit populatia cu astfel de angajamente care nu aveau acoperire in timp. Deci, mi se pare esential ca urmatoarele sase luni sa fie o perioada de realism a politicienilor, a Guvernului, a sindicatelor, a fiecarui roman. Repet: anul acesta platim pentru ce am consumat fara sa producem. in 2007, 2008 si inceputul anului 2009 platim peste 10 miliarde de euro. Imaginati-va acesti bani in investitii. Dar platim la ce am consumat fara sa avem acoperire in ce am produs. In ceea ce priveste intelegerile de astazi cu sindicatele, ele vizeaza in primul rand o participare a tuturor la solutionarea problemelor actuale si de perspectiva ale Romaniei. Din acest motiv am raspuns pozitiv solicitarii sindicatelor de a se constitui un grup pe care-l putem numi oricum, un grup de analiza, la care sa participe Guvern, sindicate, patronat, reprezentanti ai partidelor parlamentare si Presedintia Romaniei si, impreuna, in urmatoarele sase luni, sa gasim solutii pentru a cheltui mai bine si mai eficient incepand cu 1 ianuarie 2011. Personal sunt constient de nevoia absoluta de cooperare intre toate fortele societatii. Pentru ca tara nu este a Presedintelui, tara nu este a Guvernului, tara nu este a unui lider de partid sau a altuia, tara este a celor 22 de milioane de romani, iar ceea ce eu propun societatii romanesti este ca impreuna sa prevenim „grecizarea” tarii. Daca noi mai angajam un credit, probabil nu de 20, ci de 30 de miliarde, vom ajunge ca in situatia din Grecia. Ori, cred ca este ultimul moment in care, impreuna, putem sa evitam agravarea situatiei financiare a tarii si impreuna putem gasi solutii ca anul 2011 sa fie un an in care institutiile statului sa functioneze altfel, sa functioneze mai ieftin, mai eficient si dedicate interesului public. Printre obiectivele sindicatelor in aceste discutii se afla lucruri cu care sunt de acord, lucruri cu care nu sunt de acord, dar pe care nu eu le pot hotari, ci ele trebuie hotarate in cadrul sindicate-Guvern-patronat si partide politice, pentru ca orice decizie va trebui adoptata pe urma prin Parlament, prin legi. Printre aceste solicitari, mentionez cateva care mi s-au parut extrem de importante, cu care sunt de acord: o imbunatatire a legislatiei privind combatarea evaziunii fiscale, o imbunatire a legislatiei privind inspectia muncii, stabilirea de comun acord sindicate-Guvern a criteriilor de reducere a posturilor in aparatul central al Guvernului, in primarii, in regii autonome. Deci criteriile trebuie sa fie comune, fara insa a face cumva din sindicat element de decizie sau de codecizie in actiunea managerilor de reducere a numarului de personal, ci doar cu privire la criteriile care se aplica pentru reducerile de personal. A fost o problema care eu cred ca nu este numai o concesie, ci este si un lucru de bun-simt, pe care il solicita sindicatele din educatie, legat de noua Lege a educatiei. Acest lucru se refera la titularizare. Sigur, noua Lege, care se afla in dezbatere la Comisia de invatamant a Camerei Deputatilor, prevede titularizarea strict pe scoala, acolo unde dascalul da examen, si renuntarea la titularizarea la nivel national, ceea ce mi se pare corect. Sindicatele spun insa, ca o solutie ar fi titularizarea la nivelul localitatii si mi se pare ca este corecta abordarea. Un liceu din Craiova, spre exemplu "Mihai Viteazul", ar putea avea nevoie pentru patru ani de un contract cu un profesor de fizica. Este normal ca, la sfarsitul contractului, daca exista un post de profesor de fizica la un alt liceu, tot din Craiova, acesta sa fie oferit cu prioritate dascalului care a terminat contractul, dar a fost titularizat la un alt liceu - poate Liceul, sa spunem, "George Enescu" are un loc liber de profesor de fizica, si atunci titularizarea la nivel local ar permite si o mentinere a dascalilor in localitatea in care ei traiesc. Mi se pare corecta observatia si, de asemenea, ca si celelalte initiative, o voi sustine. Un alt subiect de discutie si care, de asemenea, ar trebui rezolvat in aceasta perioada de modernizare a legislatiei Romaniei, a fost legat de protectia juridica a functionarilor. Ati vazut si dvs la televizor atitudini ale concetatenilor nostri fata de politist, fata de un inspector al Garzii Financiare, atitudini de intimidare, de umilire sau, atunci cand oameni in exercitiul functiunii fac un proces-verbal de contraventie sau un proces-verbal prin care constata ilegalitati, agentul economic sau persoana fizica se indreapta in instanta impotriva persoanei fizice care este functionarul - fie ca e politist, fie ca e inspector ANAF sau al Garzii Financiare si asa mai departe. si eu am trecut prin astfel de situatii. Ca primar al Capitalei, aveam la un moment dat nu mai putin de vreo 500 de procese si a trebuit sa-mi platesc din buzunar avocatii, desi daramarea chioscurilor, spre exemplu, fusese o actiune in interes public sau in exercitiul functiunii. Protectia pe care trebuie s-o dam functionarilor statului este, pe de o parte, protectie prin asistenta juridica, in situatia unor astfel de procese, iar, pe de alta parte, sanctionarea acelora care umilesc institutiile statului sau functionarii statului, atat timp cat ei sunt corecti. Cei care fac abuzuri trebuie sa raspunda in fata legii. V-am dat doar cateva exemple asupra lucrurilor cu care ne-am inteles. Cu ce am mai fost de acord, desi am exprimat punctul meu de vedere ca nu sunt in asentimentul sindicatelor - este legat de analiza reducerii cu 25% a salariilor. Ca si in discutiile pe care le-am avut cu Guvernul, unii lideri sindicali au ridicat problema mentinerii anvelopei de reducere de 25%, dar o aplicare diferentiata a procentului. Personal nu sunt un adept al acestei solutii, pentru ca ea va genera blocaj. N-o sa se stie cui mai mult, cui mai putin, cine are mai multe drepturi, cine are mai putine. Pana la urma situatia de criza este in toata tara si o repartizare proportionala din punct de vedere procentual, o repartizare unica din punct de vedere procentual, mi se pare singura solutie, care nu lasa loc la indelungate negocieri. M-am aratat insa deschis de a mijloci o astfel de discutie, de a media o astfel de discutie cu Guvernul. inca un punct asupra caruia am fost de acord, dar cu rezerve, avand probabil informatii diferite - sindicatele au solicitat sa inceteze transferul de 0,5% contributie pentru Fondul de pensii catre pilonul al II-lea de pensii. Eu stiam ca acest transfer inceteaza. Sindicatele stiau ca nu inceteaza sau ca nu va inceta. Ceea ce eu stiu este ca s-a luat in calcul acest deficit de 15% in fondul de pensii cu doua corectii. Una - contributia din bugetul de stat cu 1,7 miliarde, care se mentine, si, a doua - incetarea de a se plati 0,5% la pilonul al II-lea de pensii. Daca domnii de la sindicat au fost mai bine informati, sunt de acord ca o contributie cu 0,5% ar putea sa indulceasca putin acel 15%. Informatia mea insa, este ca acest 0,5% nu se transfera in continuare la pilonul al II-lea de pensii, deci diminuarea cu 15% este cu acest 0,5% luat in calcul. Cam acestea au fost discutiile. As vrea sa trag o singura concluzie - in primul rand ca au fost discutii foarte bune. Bune in sensul ca am analizat rational situatia in care ne aflam. inteleg foarte bine ca liderii sindicali trebuie sa dea explicatii membrilor lor, explicatii pe care nu ei trebuie sa le dea, ci Guvernul, partenerii lor sociali si, din acest motiv, nu se li se poate cere mai mult decat sa-si apere interesele membrilor lor. Eu insa solicit tuturor sase luni in care sa dea o sansa Romaniei, pana la sfarsitul anului. in opinia mea, aplicarea acestor masuri dure, grele pentru populatie - si va rog sa ma credeti ca imi este extrem de greu sa ma gandesc cum primeste un pensionar sau un salariat la stat astfel de masuri; inteleg nemultumirea, dar in acelasi timp vreau ca toti sa stim ce facem - a continua cum am mers pana acum inseamna sa angajam un nou imprumut. A continua cum am mers pana acum inseamna sa ne crestem in fiecare an ceea ce va spuneam ca anul acesta platim ca dobanzi si rambursari de credite, peste 10 miliarde de euro. Nu vor mai ramane bani in buget pentru nimic. La cele 62 de procente, pe care le reprezinta salariile si asistenta sociala, mai adaugati 10 miliarde si veti constata ca depasim 70 de procente din bugetul de stat numai pe consum. Cu ce sa mai functioneze sistemul de sanatate, cu ce sa functioneze Ministerul de Interne, Politia, cu ce sa functioneze in afara de salarii sistemul de educatie si asa mai departe? in ceea ce ma priveste, va asigur, si nu vreau sa para un populism, ca sunt dispus ca pana la sfarsitul anului sa virez salariul intr-un fond de solidaritate. Daca va uitati pe declaratia de avere, veti putea constata ca pot sa fac acest lucru, deci, cred ca avem nevoie de solidaritate in momentul de fata daca vrem sa nu impingem tara catre o situatie ca in Grecia. Va rog, daca sunt intrebari.
Domnule Presedinte, ce garantii aveti ca nu se va prelungi situatia si dupa aceasta perioada de sase luni ? Presedintele Romaniei, Traian Basescu: Atentie! Eu nu am facut o intelegere cu sindicatele. Sindicatele nu au cum sa vina la mine si sa spuna: „Noi suntem de acord”. Ei trebuie sa-si consulte membrii de sindicate - deci nu vreau sa fie o confuzie. Ceea ce am stabilit cu sindicatele este functionarea unei comisii sindicate-Guvern-patronate-partide politice si Presedintie, pentru a discuta aceste probleme si care sunt solutiile in continuare. Eu nu am cum sa dau o garantie, dar nu puteti sa ma suspectati ca nu m-am uitat foarte bine in cifrele bugetului, ca nu inteleg foarte bine ce urmeaza sa se intample. Sigur, avem o varianta lesnicioasa si inca nu s-a semnat acordul cu Fondul, putem sa-l schimbam imediat de la solutiile pe care Guvernul le-a propus si sa trecem pe cresterea de fiscalitate. Dar, dupa parerea mea, acea solutie este una care franeaza dezvoltarea economica si care ne va impinge sa continuam sa luam credite tot mai mari ca sa putem sa ne platim ineficienta aparatului de stat si sistemul exagerat de protectie sociala pe care-l avem. Deci, nu pot sa dau garantii. Ceea ce cred insa este ca, daca aplicam acest program, Romania trece pe crestere economica, nu va mai avea crestere negativa. La ce subventii faceati referire si, inca o intrebare, mai spuneau liderii de sindicat ca nu e corect ca doar functionarii, ca doar angajatii de la stat sa plateasca pretul crizei, ci v-au propus ca si patronatele sa plateasca. V-ati gandit si la o astfel de varianta? Presedintele Romaniei, Traian Basescu: Doamna, patronatele au platit deja printr-o restructurare consistenta in anul 2009. Statul n-a reusit sa se restructureze din punct de vedere al cheltuielilor, decat intr-o masura foarte mica. Nu cred ca sectorului privat - si aici vreau sa intelegem foarte bine: cand ma refeream la cei trei milioane, nu ma refeream strict la sectorul privat. Sunt si foarte multe societati cu capital integral sau majoritar de stat, care functioneaza in economia reala. Sectoarele din economia reala s-au restructurat in 2009, cresterile de somaj pe care le-ati vazut vin preponderent din aceasta zona a economiei reale, fie ca e sector privat sau sector de stat, dar economie - productie sau servicii. Deci, nu este corect. Ei au platit deja costul. Ce cost sa mai punem pe spatele societatilor, ca sa crestem veniturile in bugetul de stat? si pun si eu o intrebare ca si colega dumneavoastra. Ce garantii avem ca, daca am creste taxele pe companii, daca am creste TVA-ul, daca am creste cota unica la 20%, am avea incasari mai mari in bugetul de stat? Eu cred ca nu. Privind la dificultatea cu care firmele platesc in momentul de fata obligatiile sociale si obligatiile fata de bugetul de stat, cred ca sunt la limita de supravietuire cei care au scapat. Ce sa mai impingem in spatele lor? Deci, cred ca este o abordare care ne duce direct catre a apela din nou, imediat ce terminam actualul acord, sa intrebam din nou pe pietele externe si pe la institutii financiare de alte zeci de miliarde. Ori, trebuie sa ne obisnuim sa traim cu cat producem si sa nu mai traim cu iluzii, cu falsuri, promise de politicieni, acceptate de sindicate, acceptate de populatie. A venit momentul in care sa optam pentru o tara care sa se poata dezvolta sanatos sau o tara care sa-si arunce toata resursa in plata datoriilor si in asistenta sociala, inclusiv asistenta sociala prin mentinerea unor locuri de munca inutile in aparatul de stat. Ultima intrebare, daca mai este altcineva. Presedintele Romaniei, Traian Basescu: Da, in ceea ce priveste subventiile, va pot spune despre doua care nu vor fi atinse. Este vorba de ajutorul pentru persoane cu handicap si indemnizatia pentru copii; in rest, toate sunt subiect de analiza, reducere sau chiar anulare. Nu stiu cum a finalizat Guvernul analizele. Vom vedea maine. Presedintele Romaniei, Traian Basescu: Doamna, eu sunt dispus la orice analiza, dar stiu care este solutia corecta si este cea pe care v-am spus-o: reducere egala din punct de vedere procentual pentru toti, pentru ca cel caruia ii reduceti 25% si are 5000 de lei salariul, acela plateste 1000 si ceva de lei, cel caruia ii reducem 25% din 700 plateste 100 si ceva de lei, deci de 10 ori mai putin. in mod indiscutabil, contributiile sunt diferite, pentru ca salariile sunt diferite, si atunci mi s-ar parea incorect celui cu 5000 sa-i iau 3800 si celui cu cel mai mic salariu deloc. Pana la urma, am avut o crestere exploziva a aparatului de stat in perioada 2007-2008, ne-am bucurat sa fim salariati la stat, performantele le vedem in calitatea actelor normative, in absorbtia fondurilor, in efiecienta Garzii Financiare, in eficienta Inspectoratului de Munca, acolo sunt functionarii despre care vorbim. Ori, trebuie sa inteleaga ca pana la sfarsitul anului raman cei mai buni, cei care intr-adevar isi fac treaba. Va multumesc mult, va doresc o duminica placuta!” Sursa: Avocatnet.ro
|