Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Legislatie arrow HG nr. 432/2010
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

HG nr. 432/2010
HG nr. 432/2010 privind initierea si
dezvoltarea schemelor de investitii verzi
 
Hotararea Guvernului nr. 432/2010 privind initierea si dezvoltarea schemelor de investitii verzi a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 303, din 10 mai 2010.
 
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 5 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2010 privind valorificarea surplusului de unitati ale cantitatii atribuite Romaniei prin Protocolul de la Kyoto,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. 1. — (1) Prezenta hotarare stabileste cadrul legal si institutional pentru initierea si dezvoltarea schemelor de investitii verzi.
(2) Scopul prezentei hotarari este valorificarea eficienta a surplusului de unitati ale cantitatii atribuite Romaniei prin Protocolul de la Kyoto, denumite in continuare AAU-uri.
Art. 2. — (1) In sensul prezentei hotarari, expresiile de mai jos semnifica dupa cum urmeaza:
a) investitii verzi — investitii prin care se finanteaza proiecte care genereaza reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera;
b) tehnologii curate — tehnologii care conduc la reducerea intensitatii carbonului, exprimata in tone de CO2 echivalent pe unitatea de produs.
(2) Definitiile expresiilor prevazute la alin. (1) se completeaza, dupa caz, cu cele prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2010 privind valorificarea surplusului de unitati ale cantitatii atribuite Romaniei prin Protocolul de la Kyoto, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 231 din 13 aprilie 2010.
Art. 3. — (1) Schemele de investitii verzi cuprind doua etape:
a) comercializarea surplusului de AAU-uri, in baza contractului de stat pentru comercializarea surplusului de AAU-uri;
b) finantarea de investitii verzi, finantarea timpurie, campanii de informare si constientizare, precum si studii de cercetare in domeniul schimbarilor climatice.
(2) Comercializarea surplusului de AAU-uri se face de catre Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri in colaborare cu Ministerul Mediului si Padurilor, Ministerul
Finantelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe si alte autoritati ale administratiei publice centrale, dupa caz.
(3) Entitatile prevazute la alin. (2) actioneaza in calitate de autoritati publice potrivit prevederilor art. 127 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, nefiind considerate persoane impozabile pentru comercializarea surplusului de AAU-uri in conditiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2010.
Art. 4. — (1) Pentru prima perioada de angajament a Protocolului de la Kyoto 2008—2012, surplusul de AAU-uri care se comercializeaza este de maximum 300.000.000 de AAU-uri.
(2) Comercializarea surplusului de AAU-uri se face de regula in transe de cel putin 1.000.000 de AAU-uri.
Art. 5. — Cumparatorii de AAU-uri pot fi:
a) statele prevazute in anexa B la Protocolul de la Kyoto, reprezentate de guvernele acestora;
b) entitati autorizate de statele prevazute in anexa B la Protocolul de la Kyoto.
Art. 6. — (1) Pentru aprobarea negocierii unui contract de stat pentru comercializarea surplusului de AAU-uri, Ministerul Economiei, Cometului si Mediului de Afaceri impreuna cu Ministerul Mediului si Padurilor initiaza un memorandum, care este avizat de Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe si alte autoritati ale administratiei publice, dupa caz, si care este inaintat spre aprobare Guvernului.
(2) Memorandumul pentru aprobarea negocierii unui contract de stat pentru comercializarea surplusului de AAU-uri contine referiri la elementele concrete de mandat ale partii romane si propuneri privind componenta delegatiei de negociatori.
(3) Memorandumul pentru aprobarea negocierii unui contract de stat pentru comercializarea surplusului de AAU-uri are intotdeauna anexata propunerea de text de la care se va porni
in negociere, atat in limba romana, cat si in limba straina in care se incheie contractul.
(4) Propunerea de text a partii romane se redacteaza cu respectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 29/2010 si a prevederilor prezentei hotarari.
Art. 7. — (1) Negocierile se desfasoara prin intalnirea directa a delegatiilor de negociatori sau prin corespondenta, cu respectarea stricta a elementelor mandatului.
(2) In situatia in care textul rezultat in urma negocierilor corespunde cu elementele mandatului aprobate prin memorandum, potrivit prevederilor art. 6 alin. (2), se redacteaza un memorandum pentru aprobarea incheierii unui contract de stat pentru comercializarea surplusului de AAU-uri, care este initiat si avizat de aceleasi autoritati publice implicate in promovarea memorandumului pentru aprobarea negocierii contractului de stat, si care se inainteaza spre aprobare Guvernului.
(3) In situatia in care textul rezultat in urma negocierilor difera substantial de elementele mandatului de la care s-a pornit in negociere, se redacteaza un nou memorandum, care este initiat si avizat de aceleasi autoritati publice implicate in promovarea memorandumului pentru aprobarea negocierii contractului de stat, si care se inainteaza spre aprobare Guvernului.
(4) Memorandumul prevazut la alin. (3) cuprinde sintetic relatarea desfasurarii negocierilor cu prezentarea pozitiei partenerului, evaluarea posibilelor evolutii ale procesului de negocieri, precum si propuneri vizand, daca este cazul, modificarea mandatului de negociere sau incetarea negocierilor.
Art. 8. — (1) Administratia Fondului pentru Mediu deschide un cont analitic la contul in valuta al Ministerului Finantelor Publice deschis la Banca Nationala a Romaniei, in vederea incasarii sumelor in valuta rezultate din comercializarea surplusului de AAU-uri, scop in care se incheie o conventie tripartita.
(2) In termen de maximum 7 zile lucratoare de la data creditarii contului mentionat la alin. (1) cu sumele rezultate din comercializarea surplusului de AAU-uri, Administratia Fondului pentru Mediu efectueaza operatiunea de schimb valutar si vireaza echivalentul in lei al valutei incasate in contul de venituri al Fondului pentru Mediu.
(3) In termenul prevazut la alin. (2), Administratia Fondului pentru Mediu vireaza sumele cuvenite bugetului de stat, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2010.
(4) Reflectarea in contabilitatea Administratiei Fondului pentru Mediu se efectueaza potrivit prevederilor Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.917/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 9. — Sumele rezultate din comercializarea surplusului de AAU-uri se constituie in sursa de finantare pentru investitii verzi, finantarea timpurie, campanii de informare si constientizare, precum si pentru studii de cercetare in domeniul schimbarilor climatice.
Art. 10. — (1) Sumele prevazute la art. 9, cu exceptia sumelor prevazute la art. 10 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2010, se utilizeaza dupa cum urmeaza:
a) 98% pentru investitii verzi;
b) 2% pentru campanii de informare si constientizare, precum si pentru studii de cercetare in domeniul schimbarilor climatice.
(2) Sumele prevazute la alin. (1) lit. a) pentru investitii verzi se utilizeaza pentru urmatoarele categorii de proiecte:
a) tehnologii curate, incluzand gazeificarea carbunelui si cogenerare de inalta eficienta, fara a se limita la acestea;
b) modernizarea si reabilitatea grupurilor energetice;
c) cresterea productiei de energie din surse regenerabile;
d) imbunatatirea utilizarii eficiente a energiei in cladiri;
e) reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in agricultura;
f) reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in transporturi, prin stimularea utilizarii autovehiculelor hibrid si a celor electrice;
g) impadurirea unor suprafete de terenuri, inclusiv a terenurilor agricole degradate;
h) managementul deseurilor cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.
Art. 11. — Finantarea proiectelor prevazute la art. 10 alin. (2) se face cu respectarea legislatiei privind ajutorul de stat.
Art. 12. — (1) Beneficiarii proiectelor prevazute la art. 10 alin. (2) pot fi:
a) operatori economici;
b) autoritati ale administratiei publice centrale si locale.
(2) Beneficiarii fondurilor pentru campaniile de informare, constientizare si studii de cercetare in domeniul schimbarilor climatice, prevazute la art. 10 alin. (1) lit. b), pot fi:
a) autoritatile administratiei publice centrale si locale;
b) organizatii neguvernamentale;
c) unitati ale sistemului national de cercetare, dezvoltare si inovare.
Art. 13. — Procedura de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de sera pentru proiectele prevazute la art. 10 alin. (2), dupa finalizarea acestora, se aproba prin ordin al ministrului mediului si padurilor, in termen de 120 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.


PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri,
Adriean Videanu
Ministrul mediului si padurilor,
Borbély László
Ministrul afacerilor externe,
Teodor Baconschi
Ministrul finantelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu
Bucuresti, 28 aprilie 2010.
Nr. 432.
 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !