Comisia de munca si protectie sociala de la Camera Deputatilor a anulat prevederea legala potrivit careia elevii care au implinit 18 ani nu mai au dreptul sa primeasca asa-numita alocatie pentru copii. Potrivit presedintelui comisiei, Gheorghe Barbu, legea spune ca pot primi alocatie si elevii care au deveni majori.
Se pare insa ca nemultumirile care au izbucnit odata cu eliminarea alocatiei pentru elevii mai mari de 18 ani nu se rezuma numai la reluarea platilor catre acesti adolescenti.
Presedintele Comisiei de Munca si Protectie Sociala, fost ministru al muncii, Gheorghe Barbu spune ca regulile de acordare a alocatiei pentru copii au fost analizate si reasezate de cateva ori in ultimii ani.
Astfel, in 2006, o decizie a Curtii Constitutionale spunea ca alocatia pentru copii nu trebuie sa depinda de frecventarea cursurilor si ca orice copil chiar daca nu vine la scoala trebuie sa primeasca de la stat acesti bani - 32 de lei pe luna.
Pornind de la aceasta hotarare, guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta de care spunea ca pana la varsta de 18 ani, orice copil, apoi adolescent, este indreptatit sa primeasca alocatie.
Gheorghe Barbu spune insa ca ordonanta din 2006 se referea si la elevii care implinesc 18 ani."A ramas in continuare alocatia pentru cei care implinisera 18 si care participau la cursuri liceale si profesionale cu conditia sa finalizeze cursurile."
"De asemenea daca nu repetau anul scolar din alte motive decat cele medicale si daca au inceput scoala la varsta prevazuta de lege sau daca au intarziat sa inceapa scoala, intarzierea a avut motive medicale", spune domnul Barbu.
Guvernul a eliminat insa aceasta prevedere printr-o noua ordonanta de urgenta la sfarsitul anului trecut provocand o serie intreaga de nemultumiri in intreaga tara.
Saptamana trecuta insa toate partidele au votat la comisia de munca a Camerei Deputatilor in favoarea prevederii respective astfel ca dupa ce ea va trece si de plen, elevii care au deja 18 ani, vor primi din nou alocatie.
Dar potrivit agentiei de presa Mediafax, elevii nu au rabdare sa astepte derularea procedurilor parlamentare. Consiliul Judetean al Elevilor din mai multe judete a protestat de altfel in mai multe randuri in privinta acestei chestiuni, dar marti ar putea intra in greva japoneza.
Potrivit Consiliului Judetean al Elevilor din Covasna ar urma sa apeleze la aceasta forma de protest si elevii din Cluj, Caras-Severin, Timis, Galati sau Brasov. Sursa: Avocatnet.ro |