Ponderea dosarelor de dauna finalizate si platite in 2009 reprezinta 92% din totalul dosarelor deschise de societatile de asigurari, restul aflandu-se in curs de solutionare, conform informatiilor prezentate de presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu. Totodata, despagubirile platite pentru asigurari RCA au inregistrat o valoare de 1,5 miliarde lei, in crestere cu 29% fata de 2008.
Astfel, potrivit informatiilor prezentate de CSA, companiile de asigurari au deschis, in 2009, peste 371. 000 de dosare de dauna in baza asigurarilor RCA, in crestere cu 7% fata de 2008, cand au fost deschise 345.606 dosare. De asemenea, numarul dosarelor platite a crescut cu 6%, de la 321.000 in anul 2008 la peste 341.000 in anul 2009. Despagubirile platite pentru asigurari RCA au inregistrat o valoare de 1,5 miliarde lei, in crestere cu 29% fata de 2008, cand indemnizatiile brute platite de asiguratori s-au situat la 1,19 miliarde lei. In aceste conditii, valoarea daunei medii platite a inregistrat o crestere cu 21%, de la 3.703 lei in anul 2008, la 4.486 lei in anul 2009. “Cifrele centralizate de CSA arata ca ponderea dosarelor de dauna finalizate si platite in 2009 reprezinta 92% din totalul dosarelor deschise de societatile de asigurari, restul aflandu-se in curs de solutionare. Comisia analizeaza in permanenta activitatea societatilor in ceea ce priveste solutionarea dosarelor de dauna si, in acest sens, modifica ori de cate ori considera necesar reglementarile in vigoare, in scopul instrumentarii corecte si rapide a dosarelor de dauna”, a declarat presedintele CSA, Angela Toncescu. De asemenea, in comunicatul CSA se arata ca pe segmentul asigurarilor CASCO s-a inregistrat o valoare a despagubirilor platite de 2,88 miliarde lei, nivel in crestere cu 18%, comparativ cu anul 2008, cand volumul total s-a ridicat la 2,45 miliarde lei. Aceasta evolutie a avut loc in conditiile in care volumul primelor de asigurare subscrise pentru Casco a scazut cu 6%. Rezervele de dauna constituite de catre societatile de asigurare pentru dosare de dauna avizate, dar care se afla inca in faza de instrumentare, au inregistrat, de asemenea, cresteri semnificative. Pentru segmentul RCA, cresterea a fost de 28%, de la aproape 720 milioane lei la sfarsitul anului 2008 la peste 920 milioane lei la sfarsitul anului 2009. Pentru segmentul CASCO cresterea a fost de 17,7%, de la 175 milioane lei la sfarsitul anului 2008, la 206 milioane lei la sfarsitul anului 2009. Sursa: Avocatnet.ro
|