Ordonanta de Urgenta nr. 75/2010 privind modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 459, din 6 iulie 2010.
Avand in vedere ca, potrivit prevederilor art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea in aplicare a normelor de concurenta prevazute la articolele 81 si 82 din tratat, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul Concurentei, alaturi de autoritatile de concurenta ale statelor membre, a devenit competent sa aplice prevederile art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, in cazuri individuale, luand in considerare faptul ca in temeiul regulamentului anterior mentionat Consiliul Concurentei a dobandit obligatii a caror nerespectare poate conduce la declansarea de catre Comisia Europeana a procedurii privind o eventuala neindeplinire a acestora de catre Romania, in calitatea sa de stat membru, dar si drepturi esentiale in ceea ce priveste competenta de a aplica prevederile europene incidente in materie de concurenta, in scopul crearii cadrului procedural necesar pentru a da eficienta drepturilor pe care autoritatea nationala de concurenta le are in virtutea reglementarilor europene, in ceea ce priveste practicile anticoncurentiale de dimensiune comunitara, care pot afecta comertul dintre statele membre, luand in considerare ca pentru a putea fi aplicate eficient la nivel national prevederile art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, atat din punctul de vedere al deciziilor pe care autoritatea nationala de concurenta are competenta, in temeiul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2003, sa le adopte, cat si din punctul de vedere al obligatiilor de cooperare pe care Consiliul Concurentei le are in raporturile cu Comisia Europeana si celelalte autoritati de concurenta din statele membre, in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta. Art. I. — Legea concurentei nr. 21/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 1. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „Art. 2. — (1) Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor care restrang, impiedica sau denatureaza concurenta, savarsite de: a) intreprinderi sau asociatii de intreprinderi — persoane fizice sau juridice — de cetatenie, respectiv de nationalitate romana sau straina, denumite in continuare intreprinderi; b) autoritatile si institutiile administratiei publice centrale sau locale, in masura in care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementarile adoptate, intervin in operatiuni de piata, influentand direct sau indirect concurenta, cu exceptia situatiilor cand asemenea masuri sunt luate in aplicarea altor legi sau pentru apararea unui interes public major. (2) Prin intreprindere se intelege orice entitate angajata intr-o activitate economica, adica o activitate constand in oferirea de bunuri sau de servicii pe o piata data, independent de statutul sau juridic si de modul de finantare. (3) Cand intreprinderile, definite potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), participa la o grupare realizata pe cale conventionala prin acord, intelegere, pact, protocol, contract si altele asemenea, fie ea explicita, publica ori oculta, secreta, dar fara personalitate juridica si indiferent de forma — antanta, coalitie, grup, bloc, federatie si altele asemenea — pentru actele si faptele prevazute la alin. (1), savarsite in cadrul participarii la o asemenea grupare, dispozitiile prezentei legi se aplica fiecarei intreprinderi, tinandu-se seama de principiul proportionalitatii. (4) Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor prevazute la alin. (1), cand sunt savarsite pe teritoriul Romaniei, precum si celor savarsite in afara teritoriului tarii, atunci cand produc efecte pe teritoriul Romaniei.” |