Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Stiri arrow CE: Nereguli de peste 1,5 miliarde de euro in gestiunea fondurilor UE
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

CE: Nereguli de peste 1,5 miliarde de euro in gestiunea fondurilor UE
Numarul neregulilor raportate in agricultura, politica de coeziune si fonduri de preaderare a crescut in ultimul an, se arata intr-un comunicat de presa al Comisiei Europene referitor la noul raport al CE cu privire la protectia intereselor financiare ale UE si combaterea fraudei. Astfel, valoarea estimata a neregulilor insumand mai multe de 1,5 miliarde de euro
 
Numarul neregulilor raportate in agricultura, politica de coeziune si fonduri de preaderare a crescut in ultimul an, se arata intr-un comunicat de presa al Comisiei Europene referitor la noul raport al CE cu privire la protectia intereselor financiare ale UE si combaterea fraudei. De asemenea, si numarul de presupuse fraude a fost mai mare, valoarea estimata a neregulilor insumand mai multe de 1,5 miliarde de euro.

Comisia Europeana a publicat, miercuri, raportul sau anual cu privire la protectia intereselor financiare ale UE si combaterea fraudei. Acest raport trece in revista masurile importante luate de Comisie si de statele membre in 2009 pentru prevenirea, identificarea si combaterea neregulilor si a fraudei.

Raportul ofera o imagine statistica de ansamblu a tuturor neregulilor notificate Comisiei de catre statele membre in 2009, printre care si cazurile de presupusa frauda, si prezinta informatii detaliate despre recuperarea fondurilor UE. Raportul ia nota de imbunatatirea modului in care statele membre si-au respectat obligatiile de raportare a neregulilor comparativ cu anii anteriori si furnizeaza recomandari pentru o mai buna protectie a banilor contribuabililor UE. In raportul de anul acesta sunt atinse si doua subiecte speciale, si anume cooperarea dintre Comisie si statele membre in ceea ce priveste controalele la fata locului, precum si masurile luate de statele membre pentru recuperarea sumelor care fac obiectul unor nereguli.

„In acest raport se reflecta doi piloni ai bunei gestiuni financiare: transparenta si responsabilitatea. Comisia si autoritatile nationale au responsabilitatea comuna de a proteja fondurile UE. Este extrem de important ca statele membre sa raporteze rapid toate neregulile si fraudele suspectate si sa isi asume in intregime rolul de a asigura mecanisme eficiente de reactie in acest sens. Constatarile din raportul publicat astazi ne vor indruma catre domeniile in care mai este inca de lucru si contribuie la garantarea unei protectii adecvate a banilor contribuabililor UE”, a declarat Algirdas Šemeta, Comisarul pentru impozitare si uniune vamala, audit si antifrauda.

Conform raportului anual, numarul cazurilor de nereguli comunicate in domeniul resurselor proprii si al cheltuielilor directe a scazut semnificativ in 2009 fata de 2008. In alte domenii, precum agricultura, politica de coeziune si fondurile de preaderare, s-a constatat insa o crestere generala a numarului neregulilor raportate, inclusiv al cazurilor de presupusa frauda. Aceasta situatie se poate datora mai multor factori. Adeseori, ea poate fi un semn ca masurile de control si sistemele antifrauda existente functioneaza mai bine si ca se raporteaza un numar mai mare de cazuri. In temeiul legislatiei UE, toate erorile constatate in privinta fondurilor UE trebuie corectate, iar fondurile neutilizate conform normelor trebuie recuperate.

Protectia intereselor financiare ale UE si combaterea fraudei depasesc granitele europene, iar Comisia face eforturi pentru sporirea cooperarii internationale in acest domeniu. Printre masurile scoase in evidenta in raport se numara negocierile internationale pentru acorduri anticoruptie si antifrauda, activitatea intensa de combatere a contrabandei cu tigari si implementarea unei noi baze de date in sprijinul prevenirii si al identificarii incalcarilor legislatiei agricole si vamale care ar putea afecta veniturile UE.

Neregulile si presupunerile de frauda notificate per sector in 2009

Resursele proprii: Numarul cazurilor de nereguli raportate a scazut cu 23% in 2009 fata de 2008, iar suma estimata a neregulilor s-a diminuat cu 8,5%. Cazurile de presupusa frauda au reprezentat 19% din totalul neregulilor raportate in sectorul resurselor proprii, ridicandu-se la aproximativ 99 de milioane de euro.

Agricultura: Numarul cazurilor de nereguli raportate a crescut cu 43% in 2009. Valoarea estimata a neregulilor totalizeaza 125 de milioane de euro. Din totalul sumelor alocate agriculturii in 2009, se presupune ca 0,03% au facut obiectul fraudelor. Cresterea numarului de nereguli raportate poate avea legatura cu punerea in functiune a Sistemului de gestionare a neregulilor (IMS), care permite mai multor utilizatori decat inainte sa notifice problemele suspectate.

Politica de coeziune: Numarul cazurilor de nereguli raportate a crescut cu 23% in 2009. Valoarea estimata a neregulilor totalizeaza 1,22 miliarde de euro. Din totalul sumelor alocate in 2009, se presupune ca 0,23% au facut obiectul fraudelor. Cresterea numarului de nereguli raportate in 2009 comparativ cu 2008 poate fi explicata in mare prin intensificarea controalelor si a auditurilor pe masura ce perioada de programare 2000-2006 se apropie de final.

Fondurile de preaderare: Numarul cazurilor de nereguli raportate de cele 14 tari beneficiare ale fondurilor de preaderare a crescut cu 35% in 2009. Valoarea estimata a neregulilor totalizeaza 117 milioane de euro. Din totalul sumelor alocate preaderarii in 2009, se presupune ca 0,38% au facut obiectul fraudelor. S-a inregistrat o crestere semnificativa a sumelor de recuperat (+135%), cea mai mare parte din aceasta cifra revenind programului SAPARD, finantat de UE in scopul dezvoltarii agriculturii in tarile candidate.

Cheltuielile directe: Numarul cazurilor de nereguli raportate a scazut cu 24% in 2009. Valoarea estimata a neregulilor totalizeaza 27,5 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro vizeaza cazuri de presupusa frauda. Comisia a recuperat pana acum 15,5 milioane de euro din sumele care fac obiectul neregulilor.

Legislatia UE impune statelor membre sa notifice Comisiei cazurile de frauda si alte nereguli care prejudiciaza interesele financiare in toate domeniile de activitate ale UE. Cu toate acestea, imaginea care rezulta din statistici nu este neaparat completa, intrucat Comisia are nevoie ca statele membre sa-i comunice cazurile de nereguli. Prin natura lor, cifrele prezentate in raport sunt indicative si preliminare. Din motive de precautie, in cazurile in care nu s-a stabilit inca valoarea exacta a unei nereguli, suma indicata acopera adesea totalitatea actiunii in cauza. Este important sa se faca deosebirea intre frauda si nereguli. Frauda este definita ca fiind o neregula comisa in mod intentionat, care constituie o infractiune penala. Impactul financiar real al fraudei nu poate fi masurat decat dupa incheierea procedurii judiciare.

Tot miercuri s-a dat publicitatii si Raportul anual de activitate al OLAF, in care sunt prezentate rezultatele activitatii sale operationale independente din 2009.
 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !