Executia bugetului general consolidat s-a incheiat, in primele sapte luni ale anului, cu un deficit de 20 miliarde de lei, reprezentand 3,9% din PIB, informeaza un comunicat al Minsterului Finantelor Publice (MFP)
Pentru prima data in acest an, veniturile incasate la bugetul general consolidat le-au depasit cu 1,2% pe cele incasate in perioda similara a anului precedent, ajungand la 93,3 miliarde de lei. Insa, si cheltuielile bugetului general consolidat au crescut, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Incasarile s-au majorat, in principal, la veniturile din TVA, unde discrepanta fata de anul precedent s-a redus de la -3,7%, la -0,8%. La fel se intampla si in cazul accizelor, unde incasarile sunt mai mari cu 12,3% la bugetul de stat si cu 7,7% la nivelul bugetului general consolidat. Cresterea incasarilor din TVA s-a inregistrat indeosebi pe lunile iunie si iulie, influenta din majorarea cotei de la 19% la 24% urmand a se reflecta incepand cu luna august, se mai arata in comunicatul MFP. Si incasarile din venituri nefiscale au crescut cu 1.998 milioane de lei, la fel ca sumele restituite de Comisia Europeana in contul platilor efectuate pentru proiecte cu finantare europeana, care s-au majorat cu 1033 mil lei. Totusi, se mentin decalaje importante la impozitul pe profit (-3,2%), impozitul pe venit (-5,4%,) precum si la contributiile de asigurari sociale (-5,3%). In ceea ce priveste cheltuielile, cele de personal au inregistrat o reducere de 4,7%, la nivelul bugetului general consolidat. Totusi, la nivelul bugetului de stat cheltuielile de personal au crescut cu 3,5%, dupa reorganizarea unor institutii publice, care au trecut, incepand cu 5 noiembrie 2009, de la finantarea din venituri proprii si subventii, la finantare integrala din bugetul de stat, conform Legii nr. 329/2009. Cheltuielile cu bunuri si servicii s-au redus cu 2,2% fata de aceeasi perioada a anului 2009, scaderea inregistrandu-se indeosebi la bugetul de stat (-24,8%), in timp ce la bugetele locale acestea sunt mai mari cu 7,8%. Depasirea inregistrata de administratiile locale a scazut, insa, cu 1,9 puncte procentuale, fata de luna precedenta. Majorari au inregistrat si cheltuielile cu dobanzile la creditele contractate de stat ( +27,4%), dar si efortul bugetar aferent programelor cu finantare UE (+152,3%). Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si programe de investitii finantate din surse interne si externe, au fost pe primele sapte luni in suma de 14,4 miliarde lei, respectiv 2,8% din PIB. |