HG prin care s-au redus pensiile speciale, suspendata de Curtea de Apel Bucuresti |
Curtea de Apel Bucuresti a decis vineri suspendarea Hotararii Guvernului 737/2010 prin care s-au redus pensiile grefierilor pensionari, dupa ce o asociatie a acestora a cerut judecatorilor acest lucru, scrie Mediafax.
Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a amanat, in urma cu o saptamana, pronuntarea in procesul in care aproximativ doua sute de fosti grefieri de la instantele bucurestene au cerut anularea HG 737/2010, respectiv suspendarea acesteia, prin care le erau reduse pensiile. Astfel, vineri, CAB a admis cererea de suspendarea a efectelor acestei hotarari pana la finalizarea actiunii (de anulare a HG 737), caz in care Guvernul poate formula recurs, la Inalta Curte de casatie si Justitie. Saptamana trecuta, avocatul grefierilor pensionari, Victor Ciorbea, sustinea, in fata instantei, ca in cadrul Asociatiei Nationale a Pensionarilor din serviciul Auxiliar de Specialitate al instantelor Judecatoresti si al Parchetelor, sunt inregistrati 271 de membrii. Aparatorul acestora a invocat faptul ca nu are fundament exceptia invocata de Guvernul, aceea a lipsei de interes a pensionarilor. Ciorbea a precizat ca nu se poate considera ca pensionarii ar fi dezinteresati sa-si ceara drepturile pe motivul invocat de Guvern, acela ca pensiile ar fi fost deja recalculate. Sursa: Mediafax |