In Romania, munca nedeclarata este cea mai importanta problema din domeniul relatiilor de munca. Guvernul a elaborat in acest sens o strategie de combatere a muncii la negru pentru perioada 2010-2012, prin care se au in vedere incurajarea partilor sa incheie contract individual de munca, reglementat prin norme juridice specifice, care sa asigure protectia salariatilor, utilizarea masurilor coercitive, stimularea ocuparii fortei de munca, diminuarea impozitelor sau reforma indemnizatiilor.
Conceptul de munca nedeclarata (cunoscuta si sub denumirea de munca la negru) reprezinta acea activitate prestata de un salariat pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, fara a fi respectate prevederile legale in vigoare privind incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca. In Romania, ca si in tarile membre ale Uniunii Europene, munca nedeclarata, prin natura sa, este foarte greu de stabilit cu exactitate, astfel incat dimensiunea acestui fenomen poate fi doar estimata. Munca nedeclarata are efecte negative, pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, atat pentru individ, cat si pentru societate, precum si pentru bugetul de stat, existand o relatie interdependenta intre plata contributiilor si impozitelor si accesul la drepturile de asigurari sociale si alte masuri de protectie sociala. Neplata acestor obligatii legale conduce, pe de o parte, la lipsa de venituri catre bugetul consolidat al statului, afectand totodata si sistemele de asigurare sociala, iar pe de alta parte — si cel mai important — , la faptul ca persoanele care presteaza munca nedeclarata nu pot beneficia de niciuna dintre formele de protectie sociala prevazute de lege. Consecintele muncii nedeclarate se reflecta negativ si in economie, prin distorsionarea mediului concurential. Astfel angajatorii care nu utilizeaza munca declarata au mai putine obligatii financiare si deci se afla in concurenta neloiala cu acei angajatori care folosesc toate tipurile de resurse si depun eforturi reale pentru respectarea obligatiilor legale ce le revin. Munca nedeclarata se poate manifesta doar cu implicarea celor doua parti, respectiv angajatorii si salariatii lor, avand la baza practici neloiale care diminueaza simtul responsabilitatii necesar intr-o societate in care o parte importanta a resurselor este destinata protectiei sociale. Principala cauza a perpetuarii acestui fenomen il constituie avantajul financiar imediat, obtinut atat de angajator, cat si de salariat, generat de sustragerea de la plata impozitelor si a contributiilor sociale. Este nevoie ca toate formele de combatere a muncii nedeclarate sa se incadreze in politicile de angajare, deoarece acest demers al statului va contribui la conjugarea eforturilor de implementare a celorlalte strategii din domeniu ale Guvernului (crearea locurilor de munca legale, imbunatatirea calitatii si productivitatii muncii, consolidarea coeziunii sociale, eliminarea saraciei, evitarea distorsiunilor pietei). Strategia nationala privind reducerea incidentei muncii nedeclarate pentru perioada 2010—2012, reprezinta un ansamblu de actiuni interinstitutionale prin care se urmaresc atat depistarea si combaterea muncii nedeclarate, cat si constientizarea societatii cu privire la consecintele negative ale acesteia. Aceste actiuni se vor desfasura intr-un cadru institutionalizat prin colaborarea institutiilor statului si a societatii civile. Strategia materializeaza principiile generale si liniile directoare care stau la baza politicii statului roman de diminuare a muncii nedeclarate, prin incurajarea partilor sa incheie contract individual de munca, reglementat prin norme juridice specifice, care sa asigure protectia salariatilor, prin mijloacele obisnuite de actiune, inclusiv prin utilizarea masurilor coercitive, a stimularii ocuparii fortei de munca, a diminuarii impozitelor, a reformei indemnizatiilor, in colaborare cu partenerii sociali. Ce isi propune Strategia Obiectivul general al Strategiei il reprezinta diminuarea muncii nedeclarate, incadrarea unui numar cat mai mare de angajati cu contracte individuale de munca in vederea reducerii riscurilor generate de practicarea muncii nedeclarate in toate domeniile economico-sociale. Inspectia Muncii actioneaza cu precadere pentru prevenirea, depistarea si sanctionarea muncii nedeclarate, urmarind ca prin mijloace proprii sa combata si sa diminueze acest fenomen. Prevenirea cazurilor de munca nedeclarata Pentru prevenirea cazurilor de munca nedeclarata, Inspectia Muncii are in vedere constientizarea societatii civile cu privire la consecintele practicarii muncii nedeclarate, prin urmatoarele mijloace: -realizarea unor campanii de informare adresate angajatorilor si angajatilor care sa aiba ca obiect evidentierea efectelor negative ale muncii la negru; - realizarea unor mese rotunde, la nivelul inspectoratelor teritoriale de munca, in colaborare cu organizatiile sindicale si patronale, cu participarea unor experti in legislatia muncii, sociologi, economisti, psihologi, reprezentanti ai Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, Ministerului Sanatatii, Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Ministerului Finantelor Publice etc., pe teme ce au ca obiect relatiile de munca si interferenta lor cu celelalte relatii sociale; - conceperea si editarea de catre Inspectia Muncii a unui ghid pentru angajati si angajatori privind dezavantajele practicarii muncii nedeclarate si distribuirea gratuita in scoli profesionale, licee, facultati, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de munca; - realizarea unui contact permanent cu mass-media locala, in vederea formarii unei atitudini civice corespunzatoare si responsabile, nefavorabile muncii nedeclarate; - crearea pe site-ul Inspectiei Muncii a unei pagini web care sa ofere cetatenilor interesati informatii despre incadrarea in munca potrivit legislatiei in vigoare; - discutii in cadrul emisiunilor radiofonice si al emisiunilor televizate de mare audienta, organizate la nivelul fiecarui inspectorat, privind identificarea si combaterea muncii nedeclarate; - instruirea reprezentantilor angajatorilor privind obligatiile acestora in raporturile de munca cu salariatii, cu ocazia actiunilor de indrumare si control efectuate de inspectorii de munca; - implicarea activa a partenerilor sociali fie prin colaborari directe cu Inspectia Muncii, fie prin Consiliul Economic si Social, in sprijinirea promovarii legislatiei necesare si a accesarii unor fonduri destinate Inspectiei Muncii pentru prevenirea muncii nedeclarate. Identificarea cazurilor de munca nedeclarata Depistarea cazurilor de munca nedeclarata reprezinta unul dintre obiectivele principale ale Inspectiei Muncii, avand in vedere ca masurile dispuse de catre inspectorii de munca si sanctiunile contraventionale aplicate conduc la descurajarea practicarii muncii nedeclarate. In acest sens, mijloacele de informare vor fi extinse prin: -infiintarea liniei telefonice directe -folosirea in incinta inspectoratelor a unor cutii postale, unde persoanele interesate pot furniza informatii privind munca nedeclarata, fara sa isi decline identitatea; - controale de fond si tip „campanii” in sectoarele de activitate cu incidenta mare in utilizarea muncii nedeclarate; - desfasurarea de controale incrucisate, pe baza unor protocoale de colaborare cu alte institutii „de linie” cu practici noi de control si controale interjudetene; - mediatizarea sporita a aspectelor negative ale muncii nedeclarate, prin prezentarea rezultatelor actiunilor de control. Combaterea cazurilor de munca nedeclarata Principalele cai de actiune in vederea combaterii cazurilor de munca nedeclarata sunt: - remedierea efectului direct al practicarii muncii nedeclarate, prin obligarea angajatorilor de a incheia in forma scrisa contracte individuale de munca pentru persoanele identificate ca presteaza munca nedeclarata; - intensificarea controalelor la angajatorii la care au fost depistate cazuri de munca nedeclarata; - dispunerea masurilor cu caracter obligatoriu pentru respectarea prevederilor legale in domeniul relatiilor de munca si urmarirea modului de indeplinire a acestora la termenele stabilite; - mediatizarea la nivel national a Strategiei prin difuzarea de spoturi publicitare prin intermediul Societatii Romane de Televiziune si Societatii Romane de Radiodifuziune; - mediatizarea pe plan local prin organizarea de catre inspectoratele teritoriale de munca a unor conferinte de presa, mese rotunde, in care se transmit mesaje adresate tuturor cetatenilor cu privire la dezavantajele prestarii muncii nedeclarate; - propuneri de colaborare cu diferite posturi radio-tv in vederea realizarii unor emisiuni care sa permita tuturor participantilor de pe piata muncii sa intervina si sa abordeze problemele pe care le ridica in practica aplicarea restrictiva a legislatiei muncii. Sursa: Avocatnet.ro
|