Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Stiri arrow Legea salarizarii unice, adoptata. Motiunea de cenzura a cazut
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Legea salarizarii unice, adoptata. Motiunea de cenzura a cazut
Motiunea de cenzura fata de Legea salarizarii unice in 2011 a fost respinsa, fiind inregistrate 190 de voturi "pentru", unul "impotriva", in conditiile in care reprezentantii coalitiei au fost prezenti, dar nu au votat, informeaza Mediafax. Astfel, legea salarizarii unice este adoptata.
 
In data de 14 decembrie, Guvernul si-a asumat raspunderea pe Proiectele Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si cel privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice. Legea urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2011.

Potrivit noului act normativ, salariile bugetarilor se vor majora, incepand cu 2011, cu 15% fata de nivelul din octombrie 2010. Insa, potrivit noului act normativ, nu se vor mai acorda: premii, tichete de masa, tichete cadou si tichete de vacanta.

Cuantumul salariilor se va stabili, tinandu-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie sau, dupa caz, in specialitate dobandite in conditiile legii pana la 31 decembrie 2010. De asemenea, sporurile stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului, necuprinse in Legea-cadru nr. 330/2009, precum si alte sporuri care au fost acordate in anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu se introduc, la data reincadrarii, in salariul de baza, in indemnizatia de incadrare, respectiv in soldade functie/salariul de functie, fara a se putea depasi cuantumul drepturilor salariale astfel cum sunt calculate potrivit prezentei legi.

Valoarea de referinta este stabilita la 600 lei. Totodata, in anul 2011, nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti in anexele la Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.

Dispozitiile legii adoptate se aplica:
a) personalului din autoritati si institutii publice, respectiv Parlamentul, Administratia Prezidentiala, autoritatea judecatoreasca, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, alte autoritati publice, autoritati administrative autonome, precum si institutiile din subordinea acestora, finantate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
b) personalului din autoritati si institutii publice finantate din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
c) personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii.

Raportul intre salariul de baza minim si cel maxim in sectorul bugetar este de 1 la 15.

Prin legi speciale se vor stabili majorari salariale anuale, astfel incat ponderea in produsul intern brut prognozat a cheltuielilor de personal aferente personalului din sectorul bugetar sa se incadreze in indicatorii macroeconomici stabiliti anual, in concordanta cu obiectivele si limitele din strategia fiscal-bugetara.

Clasele de salarizare si coeficientii prevazuti in anexe pentru functiile de executie corespund nivelului minim al fiecarei functii, la care se adauga cinci gradatii corespunzatoare transelor de vechime in munca

Legea stabileste transele de vechime in munca, in functie de care se acorda cele 5 gradatii, respectiv clasele de salarizare:
- gradatia 1 – de la 3 la 5 ani – 3 clase de salarizare;
- gradatia 2 – de la 5 la 10 ani – 2 clase de salarizare;
- gradatia 3 – de la 10 la 15 ani – 2 clase de salarizare;
- gradatia 4 – de la 15 la 20 ani – 1 clasa de salarizare;
- gradatia 5 – peste 20 ani – 1 clasa de salarizare.

Odata cu intrarea in vigoare a actului normativ, reincadrarea personalului se face corespunzator transelor de vechime in munca avute, in luna decembrie 2010, pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale detinute, stabilindu-se clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzator acesteia.
 
 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !