Art. I. - Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor si taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 887 din 27 decembrie 2012, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Anexa nr. 6 „Instructiuni de completare a formularului 100 «Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat», cod 14.13.01.99/bs” se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
a) La capitolul I „Depunerea declaratiei”, punctul 1 „Termenul de depunere a declaratiei”, subpunctul 1.1, dupa litera h) se introduc trei noi litere, literele i)-k), cu urmatorul cuprins: „i) impozit pe monopolul natural din sectorul energiei electrice si al gazului natural, prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor masuri speciale de impozitare a activitatilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice si al gazului natural;
j) impozit pe veniturile din activitatile de exploatare a resurselor naturale, altele decat gazele naturale, prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor masuri speciale pentru impozitarea exploatarii resurselor naturale, altele decat gazele naturale;
k) impozit asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale, prevazut de Ordonanta Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale.”
b) La capitolul II „Completarea declaratiei”, punctul 3 „Sectiunea B «Date privind creanta fiscala»”, subpunctul 3.2, textul prevazut la primul paragraf se modifica si va avea urmatorul cuprins: „3.2. Tabelul de la pct. II «Impozite, taxe si alte obligatii care nu se platesc in contul unic» se completeaza pentru declararea obligatiilor de plata prevazute la pozitiile 16, 21-23 si 27-64 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat, prevazut in anexa nr. 11 la ordin.”
c) La capitolul II punctul 3, dupa subpunctul 3.2.5 se introduc trei noi subpuncte, subpunctele 3.2.6-3.2.8, cu urmatorul cuprins: „3.2.6. Obligatia prevazuta la pozitia 62 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat, prevazut in anexa nr. 11 la ordin, se declara de catre operatorii economici prevazuti la art. 2 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2013, potrivit art. 3 si 4 din aceeasi ordonanta.
3.2.7. Obligatia prevazuta la pozitia 63 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat, prevazut in anexa nr. 11 la ordin, se declara de catre operatorii economici prevazuti la art. 2 alin. (1)-(3) din Ordonanta Guvernului nr. 6/2013, potrivit art. 3 si 4 din aceeasi ordonanta.
3.2.8. Obligatia prevazuta la pozitia 64 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat, prevazut in anexa nr. 11 la ordin, se declara de catre operatorii economici prevazuti la art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 7/2013, potrivit art. 2 si 5 din aceeasi ordonanta. Obligatiile prevazute la pozitiile 62-64 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat, prevazut in anexa nr. 11 la ordin, se declara dupa cum urmeaza: Randul 1 «Suma datorata» - se inscrie suma datorata aferenta perioadei de raportare, stabilita potrivit dispozitiilor legale sus-mentionate. Randul 3 «Suma de plata» - se inscrie suma de la randul 1.”
2. Anexa nr. 11 „Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat” se completeaza dupa cum urmeaza:
- Dupa numarul curent 61 se introduc trei numere curente noi, numerele curente 62-64, cu urmatorul cuprins:
Nr. crt. |
Denumirea creantei fiscale |
Temeiul legal |
"62. |
Impozit pe monopolul natural din sectorul energiei electrice si al gazului natural |
Ordonanta Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor masuri speciale de impozitare a activitatilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice si al gazului natural |
63. |
Impozit pe veniturile din activitatile de exploatare a resurselor naturale, altele decat gazele naturale |
Ordonanta Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor masuri speciale pentru impozitarea exploatarii resurselor naturale, altele decat gazele naturale |
64. |
Impozit asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale |
Ordonanta Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din
sectorul gazelor naturale” |
Art. II. - Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor, Directia generala de reglementare a colectarii creantelor bugetare, Directia generala de tehnologia informatiei, Directia generala de administrare a marilor contribuabili, directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, precum si, dupa caz, directiile de specialitate din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Serban Pop
Bucuresti, 20 februarie 2013.
Nr. 195.