Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Stiri arrow Contribuabilii cu risc fiscal mic vor putea beneficia mai usor de esalonarea obligatiilor fiscale
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Contribuabilii cu risc fiscal mic vor putea beneficia mai usor de esalonarea obligatiilor fiscale
Ministerul Finantelor propune, printr-un proiect de OUG, noi reguli privind esalonarile la plata. Reglementarile propuse de Finante vizeaza extinderea sferei de acordare a esalonarii la plata si la alte categorii de obligatii fiscale care, in prezent, sunt excluse, dar si o procedura simplificata de acordare a esalonarii la plata in cazul contribuabililor cu risc fiscal mic.

Potrivit proiectului de OUG, contribuabilii cu risc fiscal mic vor beneficia de prevederi speciale pentru acordarea esalonarilor la plata.

In aceasta categorie se inscriu contribuabilii care indeplinesc cumulativ mai multe conditii, si anume:

  • nu au fapte inscrise in cazierul fiscal;
  • niciunul dintre administratori si/sau asociati nu a detinut, in ultimii 5 ani  anteriori depunerii cererii de esalonare, calitatea de administrator sau asociat la persoane juridice care au fost lichidate sau la care a fost declansata procedura insolventei si la care au ramas obligatii fiscale neachitate;
  • nu se afla in inactivitate temporara inscrisa la registrul comertului sau in registre tinute de instante judecatoresti competente;
  • nu au obligatii fiscale restante mai mari de 6 luni;
  • nu au inregistrat pierderi fiscale in fiecare an din ultimii 3 ani fiscali consecutivi.

Noile reglementari propuse de Finante stabilesc ca acesti contribuabili cu risc fiscal mic pot beneficia de o procedura simplificata de acordare a esalonarilor. Astfel, in ceea ce ii priveste, organul fiscal competent poate aproba esalonarea la plata a obligatiilor fiscale restante, pe o perioada de cel mult 12 luni, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

  • contribuabilul depune o cerere la organul fiscal competent;
  • sunt indeplinite conditiile de acordare a esalonarii  (declaratiile fiscale sa fie depuse conform vectorului fiscal, contribuabilul trebuie sa constituie garantiile impuse si sa nu se afle in insolventa sau in dizolvare, etc.)
  • contribuabilul depune, in cel mult 30 de zile de la data comunicarii certificatului de atestare fiscala, o garantie in valoare de minim 20% din sumele ce pot face obiectul esalonarii la plata inscrise in certificatul de atestare fiscala.

Cererea depusa de contribuabilii cu risc fiscal mic se solutioneaza de organul fiscal competent in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii acesteia.

"Acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data comunicarii certificatului de atestare fiscala de catre organul fiscal competent si data depunerii garantiei de catre contribuabil", precizeaza Finantele in proiectul de act normativ.

Noile reglementari dau posibilitatea contribuabililor cu risc fiscal mic care, la data depunerii cererii, nu au obligatii fiscale restante, sa poata solicita esalonarea la plata a obligatiilor fiscale declarate,  precum si a obligatiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere si pentru care nu s-a implinit scadenta sau termenul de plata prevazut la art.111 alin.(2) din Codul de  procedura fiscala. Reamintim ca, potrivit acestui articol, pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabileste in functie de data comunicarii acestora, astfel:

  • daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1 - 15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;
  • daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16 - 31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.

Noi obligatii fiscale vor putea fi esalonate

Proiectul de act normativ lansat in dezbatere publica de Ministerul Finantelor extinde si sfera de acordare a esalonarii la plata si la alte categorii de obligatii fiscale care, in prezent, sunt excluse.

Astfel, se propune ca in sfera esalonarii la plata sa se includa si:

  • sumele stabilite de alte autoritati, a caror administrare a fost  transferata Agentiei Nationale de Administrare Fiscala dupa emiterea unei decizii de esalonare la plata. Aceasta in considerarea faptului ca sumele respective nu reprezinta o transmitere de creante, spre  recuperare, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, ci o ”predare”  de titluri ca urmare a transferului de competenta;
  • sumele ce au facut obiectul unui act administrativ a carui executare a fost suspendata anterior emiterii deciziei de esalonare la plata si pentru care, in timpul esalonarii, a incetat suspendarea, cu constituirea garantiilor corespunzatoare. Aceste sume pot fi solicitate  la esalonare dupa ce suspendarea actului administrativ inceteaza si dupa ce organul fiscal comunica contribuabilului instiintarea de plata in care sunt inscrise obligatiile fiscale pentru care a incetat  suspendarea. Odata cu aceasta instiintare, in scopul esalonarii la plata, organul fiscal comunica contribuabilului si decizia referitoare la  obligatiile fiscale accesorii, aferente obligatiilor fiscale inscrise in instiintare.

Totodata, a fost reglementata si procedura de solicitare a esalonarii acestor sume, procedura care presupune depunerea de catre contribuabil, inlauntrul termenului de plata pentru mentinerea esalonarii, a cererii de esalonare. In caz contrar, sumele respective  reprezinta conditie de mentinere a valabilitatii esalonarii in derulare.

De asemenea, se reglementeaza si faptul ca, in cazul respingerii cererii, contribuabilul trebuie sa achite obligatiile fiscale de a caror plata depinde mentinerea valabilitatii esalonarii  la plata, in termen de 30 de zile de la data comunicarii deciziei de respingere.

Contribuabilii vor putea renunta la esalonare. In ce conditii?

Proiectul de OUG publicat de Finante prevede si alte reglementari noi in ceea ce priveste esalonarea la plata.

Spre exemplu, noile reguli propuse de MFP dau posibilitatea contribuabililor sa renunte la o esalonare. Astfel, conform prevederilor din proiectul de OUG, pe perioada de valabilitate a unei esalonari, contribuabilul poate renunta in orice moment la  aceasta facilitate fara ca organul fiscal sa emita o decizie de constatare a pierderii valabilitatii esalonarii, daca notifica organul  fiscal printr-o cerere de renuntare la esalonarea la plata si daca achita obligatiile fiscale ramase din esalonarea la plata, pana la data la care  intervine, potrivit legii, un caz de pierdere a valabilitatii esalonarii. In  cazul in care contribuabilul nu respecta aceste conditii, organul fiscal emite decizia de constatare a pierderii valabilitatii esalonarii la plata a obligatiilor fiscale, cu toate efectele ce decurg din aceasta pierdere.

Mai mult decat atat, proiectul de OUG al MFP reglementeaza si dreptul contribuabilului de a beneficia de mentinerea unei esalonari la plata a carei valabilitate a fost pierduta,  o singura data pe perioada de valabilitate a esalonarii. Repunerea in termen a esalonarilor acordate echivaleaza cu mentinerea esalonarii,  astfel ca avantajele masurii sunt de fapt avantajele esalonarii insasi: o alternativa de recuperare a acestora cu scopul ameliorarii incasarii veniturilor bugetare, al asigurarii ritmicitatii acestora, al diminuarii costului recuperarii arieratelor. Pentru ca repunerea sa aiba aceasta finalitate, este necesar ca repunerea sa fie solicitata pana la data la care organul fiscal executa garantia.

 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !