Plata online a obligatiilor fiscale, comunicarea electronica a actelor administrative si extinderea serviciului de depunere electronica a declaratiilor si la alte formulare care se depun doar la ghiseu momentan sunt doar cateva dintre serviciile pe care Agentia Nationala De Administrare Fiscala vrea sa le ofere contribuabililor in urmatorii patru ani, potrivit unui document dat publicitatii de institutie.
Strategia ANAF privind serviciile oferite contribuabililor 2013-2017 a fost publicata pe pagina de internet a Fiscului si vizeaza crearea unei "administratii fiscale apropiate de cetateni si mediul de afaceri care sa le acorde un sistem de servicii complet, modern si proceduri simplificate si prietenoase".
Potrivit documentului, Fiscul isi propune sa incurajeze cat mai mult accesul informatic al contribuabililor la diferite servicii, astfel incat contactul lor cu angajatii fiscali sa fie cat mai redus.
In acest sens, in urmatorii patru ani, ANAF vrea sa extinda numarul declaratiilor care pot fi depuse online, avand in vedere ca mai exista inca formulare fiscale care pot fi depuse doar la ghiseu. Va reamintim ca in prezent contribuabilii au posibilitatea sa transmita online un numar de 14 declaratii fiscale, cu conditia sa detina un certificat digital emis de un furnizor de servicii acreditat:
- Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat, formularul 100;
- Declaratia privind impozitul pe profit, formularul 101;
- Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, formularul 112;
- Decontul privind accizele, formularul 120;
- Decontul privind impozitul la titeiul din productia interna, formularul 130;
- Declaratia privind veniturile realizate din Romania, formularul 200;
- Noile fise fiscale - declaratia 205;
- Cererea privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual si deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, formularul 230;
- Decontul de taxa pe valoarea adaugata, formularul 300;
- Decontul special de taxa pe valoarea adaugata, formularul 301;
- Cererea de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania, depusa potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul Fiscal, formularul 318;
- Declaratia recapitulativa privind livrarile/ achizitiile/ prestarile intracomunitare, formularul 390;
- Declaratia informativa privind livrarile/ prestarile/ achizitiile efectuate pe teritoriul national, formularul 394;
- Declaratia rectificativa, formularul 710;
- Situatiile financiare anuale
Pe langa depunerea online a mai multor formulare fiscale, ANAF isi propune ca in urmatorii patru ani sa ofere contribuabililor posibilitatea de a plati obligatiile fiscale prin toate instrumentele bancare, deci inclusiv cele electronice (internet banking, spre exemplu).
In acelasi sens, Fiscul analizeaza chiar si posibilitatea de a instala POS-uri (dispozitive pentru plata cu cardul – n.red.) la ghiseele organelor fiscale, astfel incat contribuabilii sa isi poata achita obligatiile fiscale de plata si cu cardul bancar.
"In viitor, A.N.A.F. are in vedere si crearea unor aplicatii pentru dispozitive mobile conectate la internet (smart phone) in vederea extinderii accesului la informatii a contribuabililor.Deopotriva este luata in considerare si posibilitatea transmiterii prin SMS de notificari si anunturi", mai precizeaza institutia in documentul mentionat.
Tot in privinta serviciilor electronice, autoritatea fiscala si-a propus sa comunice actele administrative fiscale prin e-mail, mecanism care, precizeaza ANAF, "va elimina perioada de intarziere aferenta transmiterii prin posta a documentelor, conducand insa si la o economie substantiala a cheltuielilor cu tiparirea si transmiterea documentelor".
Salariatii ar putea avea acces la datele declarate de angajatori
Un alt serviciu pe care Fiscul vrea sa il dezvolte este cel care le-ar permite salariatilor sa aiba acces electronic a sinteza datelor declarate de catre angajator prin sistemul declaratiei unice privind veniturile din salarii si contributii (D112).
"Ca urmare, cetatenii vor fi mai bine informati si vor putea contribui direct la respectarea legii de catre angajatori", isi motiveaza ANAF propunerea.
|