De la bun inceput trebuie sa mentionez ca precizarile de fata nu privesc obligativitatea studiilor superioare sau modificarea Clasificatiei Ocupatiilor din Romania, ci doar incidenta "noii" ocupatii de administrator al unei societati comerciale in corelare cu reglementarea administrarii societatilor cu raspundere limitata cu asociat unic.

Astfel, autoarea amintita mentioneaza ca „[ocupatia de administrator societate comerciala] are incidenta numai in situatia reglementata de art. 196^1 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale care stipuleaza ca “asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carui asociat unic este” ¹. in acest context trebuie mentionat ca aceeasi autoare a publicat un material conex, „Calitatea de salariat a administratorilor societatilor comerciale”, pe acelasi site, in data de 25.03.2008, in care sustine in principal ca interdictia revazuta de lege in sensul ca administratorii nu pot avea contract de munca pentru aceasta functie² priveste toate societatile comerciale, iar art. 196^1 LSC consacra o exceptie de la regula, si deci numai asociatul unic poate fi administrator cu contract de munca in societatea sa.

Materialul de fata nu isi propune sa analizeze daca administratorii societatilor cu raspundere limitata pot avea contract de munca sau nu, ci doar efectul articolului 196^1 din Legea Societatilor Comerciale (LSC), care in forma actuala prevede in alineatul 3 ca „Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carui asociat unic este”. in analiza acestei prevederi trebuie sa avem in vedere ca in perioada decembrie 2006 – iunie 2007, articolul respectiv a avut alta formulare, anume: 
„Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societatii cu raspundere limitata al carui asociat unic este, cu exceptia cazului in care are calitatea de administrator unic sau de membru al consiliului de administratie”³. 

Se poate deci observa ca in aceasta forma, LSC era consecventa in interdictia administratorilor de a incheia un contract de munca pentru aceasta functie, si prevedea posibilitatea asociatului unic de a fi salariat, dar pe alt post.

O data cu modificarea LSC prin OUG 82/2007, articolul mentionat nu mai face aceasta distinctie, si in consecinta ne lasa noua placerea de a interpreta daca administratorii de SRL pot avea calitatea de salariat sau nu, indiferent ca e vorba de societate cu asociat unic sau nu. Cu alte cuvinte, posibilitatea administratorilor de SRL de a incheia un contract de munca tine de interpretarea data in general prevederilor LSC referitoare la societatile cu raspundere limitata, iar nu articolului 196^1.

In aceasta linie de idei, daca ajungem la concluzia ca administratorii nu pot incheia contract de munca pentru aceasta functie indiferent de forma societatii, interpretare sustinuta de altfel de Ana Cioriciu stefanescu, atunci art. 196^1 alin. 3 LSC nu poate constitui baza unei exceptii de la regula, intrucat formularea sa generala de a permite asociatului unic sa fie salariat nu poate fi interpretata in sensul ca ar deroga de la o dispozitie imperativa, cum este cea continuta de Art. V al OUG 82/2007, si care ar fi si norma speciala in raport cu art. 196^1:
„Prin derogare de la prevederile art.56 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, contractele de munca ale administratorilor/directorilor, incheiate pentru indeplinirea mandatului de administrator/director inainte de intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, inceteaza de drept la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta sau, in cazul in care mandatul a fost acceptat ulterior intrarii in vigoare a prezentei ordonante, de la data acceptarii mandatului”.
in acest sens trebuie avut in vedere faptul ca exceptiile de la aplicarea unei norme juridice nu pot fi presupuse pe baza faptului ca o alta norma nu distinge intre ipotezele ei de aplicare. Exceptiile sunt intotdeauna exprese si ferme, acesta fiind motivul pentru care sunt de stricta aplicare si interpretare, or in cazul art. 196^1 alin. 3 LSC nu avem cum sa interpretam strict, norma avand tocmai o arie larga de aplicare. 

Apoi, spuneam si ca incetarea de drept a contractelor de munca incheiate pentru exercitarea functiei de administrator, norma menita tocmai sa sustina interdictia incheierii unui contract de munca prevazuta de art. 137^1 alin. 3 LSC, in materia administrarii societatilor pe actiuni, este o norma speciala in raport cu prevederile art. 196^1 alin. 3 LSC. Desigur, aceasta raportare a articolelor nu ia in calcul faptul ca potrivit art. 196^1 alin. 4 LSC „dispozitiile privitoare la administrarea societatilor pe actiuni nu sunt aplicabile societatilor cu raspundere limitata”, pentru ca acest aspect spuneam ca excede scopul materialului de fata. 

Presupunand totusi ca cele doua prevederi pot fi interpretate corelativ, interdictia  incheierii unui contract de munca si incetarea sa de drept la data intrarii in vigoare a OUG 82/2007 privesc o ipoteza particulara: contractul de munca incheiat pentru exercitarea functiei de administrator. in acelasi timp, art. 196^1 alin. 3 prevede la modul general ca asociatul unic poate fi salariat. Coreland cele doua norme, nu putem concluziona decat ca daca interdictia incheierii unui contract de munca se aplica si administratorilor de societati cu raspundere limitata, atunci art. 196^1 este norma generala in raport cu aceasta interdictie, motiv pentru care nu poate consfinti o exceptie de la aplicarea acestei reguli.

In incheiere as vrea sa mai semnalez un aspect mentionat de autoarea respectiva in articolul „Administrator societate comerciala - obligatoriu studii superioare”, anume faptul ca “cei care nu indeplinesc conditia de studii mentionata (n.n. studii superioare) pot fi administratori fara a incheia un contract individual de munca, indeplinindu-si activitatea in baza actului constitutiv de societate”. Din pacate aceasta afirmatie este fundamental eronata, iar concluzia ar fi putut fi doar ca persoanele care nu indeplinesc conditia studiilor superioare pot fi administratori in baza unui contract de administrare.

Nu trebuie sa confundam actul de numire al administratorului, care exprima vointa asociatilor ca o anumita persoana sa conduca si sa reprezinte societatea (deci un act unilateral), si care poate fi actul constitutiv, la inmatricularea societatii, sau hotararea adunarii generale pe parcursul existentei societatii, cu actul care guverneaza activitatea administratorului in exercitarea acestei functii. In functie de interpretare, pentru societatile cu raspundere limitata acest act poate fi ori un contract de administare, ori un contract de munca. 

Hotararea adunarii generale contine doar elemente minime, anume indicarea identitatii administratorului, perioada mandatului si eventual remuneratia, or relatia dintre administrator si societate presupune mai multe elemente decat atat. Toate aceste elemente se vor regasi in contract, pe care societatea are obligatia de a-l inregistra la administratia financiara. In lipsa acestei inregistrari, deci implicit in lipsa contractului, societatea nu are fundament pentru plata indemnizatiei catre administrator, nici pentru retinerile datorate catre fondurile de asigurari sociale. In concluzie, in toate cazurile administratorii trebuie sa incheie un contract cu societatea.

NOTE: 
[1] Legea nr. 31 din 16.11.1990 privind societăţile coemerciale, republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare („LSC”).
[2] Art. 137^1 alin. 3 LSC coroborat cu art. V din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82 din 28.06.2007 privind modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente, publicată în Monitorul Oficial nr. 446 din 29 iunie 2007 („OUG 82/2007”).
[3] Art. 196^1 alin. 3 LSC, în forma modificată prin Legea 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, publicată în Monitorul Oficial nr. 955 din 28 noiembrie 2006.

Sursa: Avocatnet.ro