Centrul Administrativ Pipera pentru producerea placilor cu numere de inmatriculare, evidenta vehiculelor, permise de conducere si examinare auto a preluat, de ieri, activitatile centrului din Bucuresti, situat pe strada Logofat Udriste, conform unui comunicat de presa al Ministerului Internelor si Refomei Administrative (MIRA).
Centrul din Pipera, inaugurat in 24 aprilie, era destinat initial, doar cetatenilor din judetul Ilfov. Insa, de ieri, acesta se adreseaza si Municipiului Bucuresti.
MIRA mai sustine, in acelasi comunicat, faptul ca noul centru administrativ urmareste eliminarea birocratiei, reducerea timpului petrecut in fata ghiseelor si eradicarea coruptiei interne.
In tara mai functioneaza, in prezent, alte 18 astfel de centre administrative judetene, iar pana la sfarsitul acestui an, urmeaza sa fie finalizate inca patru.
|