Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Info Utile arrow Plata anticipata a impozitului pe venituri
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Plata anticipata a impozitului pe venituri

Plata anticipata a impozitului pe venituri
din activitati independente si cedarea
folosintei bunurilor - trim. III

Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia celor care obtin venituri din arendare si din activitati agricole, au la dispozitie mai putin de o luna pentru plata anticipata a impozitului pe venit, aferenta trimestrului III din 2008.


Conform articolului 82 din Codul fiscal, contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia veniturilor din arendare, precum si venituri din activitati agricole sunt obligati sa efectueze in cursul anului plati anticipate cu titlu de impozit, exceptandu-se cazul veniturilor pentru care platile anticipate se stabilesc prin retinere la sursa.

In cazul veniturilor din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor, Codul fiscal stabileste un regim trimestrial de plata anticipata a impozitului. Astfel, platile trebuie efectuate in 4 rate egale, pana la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Pentru trimestrul III al acestui an, termenul de plata este 15 septembrie.

Platile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursa de venit, luandu-se ca baza de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat in anul precedent. Cota de impozit este de 16%.

In situatia veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia veniturilor din arenda, platile anticipate se stabilesc de organul fiscal:
a) pe baza contractului incheiat intre parti; sau
b)pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea in partida simpla, potrivit optiunii. In cazul in care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosintei bunurilor reprezinta echivalentul in lei al unei sume in valuta, determinarea venitului anual estimat se efectueaza pe baza cursului de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din ziua precedenta celei in care se efectueaza impunerea.

Impozitul retinut la sursa pentru unele venituri din activitati independente

In conformitate cu art. 46 din Codul Fiscal,  veniturile din activitati independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente.

Veniturile din profesii libere reprezinta venituri obtinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfasurate in mod independent, in conditiile legii.

In schimb, veniturile comerciale sunt definite in Codul fiscal ca fiind venituri din fapte de comert, din prestari servicii, altele decat cele mentionate in cazul profesiilor libere, precum si venbiturile din practicarea unor meserii.

De asemenea, veniturile din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuala provin din brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si de comert, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor si drepturi conexe dreptului de autor si altele asemenea.

Codul fiscal prevede ca persoanele care desfasoara o activitate independenta trebuie sa efectueze plati anticipate in contul impozitului anual datorat la bugetul de stat, cu exceptia veniturilor prevazute la art. 52, pentru care plata anticipata se efectueaza prin retinere la sursa.

Veniturile cuprinse in art. 52 din Codul fiscal sunt:
a) venituri din drepturi de proprietate intelectuala;
b) venituri din vanzarea bunurilor in regim de consignatie;
c) venituri din activitati desfasurate in baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial;
d) venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, altele decat cele mentionate la art. 78 alin. (1) lit. e);
e) venituri din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara;
f) venitul obtinut de o persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica contribuabil, care nu genereaza o persoana juridica.

In cazul veniturilor mentionate la literele a-e se aplica o cota de impunere de 10% la venitul brut. Impozitul se vireaza la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost platit venitul.

In cazul venitului obtinut de o persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica contribuabil, care nu genereaza o persoana juridica, se aplica cota de impunere prevazuta pentru impozitul pe veniturile microintreprinderilor la veniturile ce revin persoanei fizice din asociere.

1 septembrie – termen pentru plata anticipata a impozitului
pe venituri din activitati agricole

In cazul contribuabililor care determina venitul net din activitati agricole, acestia  trebuie sa efectueaze plata anticipata catre bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, in doua rate egale :
- 50% din impozit, pana la data de 1 septembrie inclusiv, si
- 50% din impozit, pana la data de 15 noiembrie inclusiv.

Sursa: Avocatnet.ro

 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !