Descarcati Flash Player pentru a vizualiza continutul .
Image 1 Title
Image 2 Title
Image 3 Title
Image 4 Title
Image 5 Title

AcasaServiciiAvantajeCarieraPortofoliuCautareContactCodul Fiscal 2014
Acasa arrow Legislatie arrow Normele de aplicare a impozitului pe profit minim, publicate in Monitorul Oficial
Servicii
Preturi
Noutati Legislative
Legislatie
Stiri
Info Utile
Programe - Declaratii
Etape infiintari societati
Link-uri utile
Coduri CAEN Rev.2
Codul Fiscal 2014
Codul Fiscal 2013
Codul Fiscal 2012
Codul Fiscal 2011
Cod Procedura Fiscala
Legea 31/1990
Legea 31/1991
Legea 64/1995
Legea 441/2006

Normele de aplicare a impozitului pe profit minim, publicate in Monitorul Oficial
Normele metodologice de aplicare a masurilor fiscale introduse prin OUG nr. 34/2009, care instituie, printre altele, impozitul pe profit minim, au fost publicate in Monitorul Oficial.
Hotararea Guvernului nr. 488/2009 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 286, din 30 aprilie 2009.

HG nr. 488/2009  vizeaza metodologia de aplicare a prevederilor Capitolului V „Masuri in domeniul politicii fiscale” al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale.

Potrivit OUG nr. 34/2009, de la 1 mai, intra in vigoare impozitul pe profit minim, intre 2.200 de lei si 43.000 de lei, determinat in functie de veniturile societatilor comerciale.

Noua grila de impozitare minima se aplica si in cazul microintreprinderilor care opteaza pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor.

Impozitul pe profit minim, calculat in functie de venituri, va fi stabilit astfel:
- pentru venituri totale anuale intre 0 - 52.000 de lei – impozit minim anual de 2.200 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 52.001 - 215.000 de lei – impozit minim anual de 4.300 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 215.001 - 430.000 de lei – impozit minim anual de 6.500 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 430.001 - 4.300.000 de lei – impozit minim anual de 8.600 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 4.300.001 - 21.500.000 de lei – impozit minim anual de 11.000 de lei;
- pentru venituri totale anuale intre 21.500.001 – 129.000.000 de lei – impozit minim anual de 22.000 de lei;
- pentru venituri totale anuale de peste 129.000.001 de lei – impozit minim anual de 43.000 de lei;

Conform OUG nr. 34/2009, impozitul minim se va aplica in cazul firmelor al caror impozit pe profit se situeaza sub nivelul aferent intervalului veniturilor in care se incadreaza.


Firmele in inactivitate nu vor datora impozitul pe profit minim

Potrivit HG nr. 488/2009, prevederile referitoare la impozitul pe profit minim nu se aplica societatilor in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

In plus, nu intra sub incidenta impozitului minim societatile care la data de 1 mai 2009 se aflau in inactivitate temporara si aceasta inceteaza in cursul anului 2009, pentru perioada aferenta de la incetarea inactivitatii pana la 31 decembrie 2009.

De asemenea, impozitul pe profit minim nu se va aplica nici contribuabililor nou infiintati, pentru anul in care se inregistreaza la Oficiul Registrului Comertului.

Contribuabilii care se infiinteaza in cursul anului ca urmare a operatiunilor de reorganizare (fuziune, divizare etc.) vor aplica impozitul pe profit minim de la data inregistrarii la oficiul registrului comertului.

In cazul in care contribuabilii se infiinteaza prin fuziunea a doua sau mai multe societati, pentru determinarea impozitului minim datorat, veniturile totale anuale sunt veniturile insumate ale societatilor participante, inregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent.

In cazul in care contribuabilii se infiinteaza prin divizarea unei societati, pentru determinarea impozitului minim datorat, veniturile totale anuale se determina proportional cu valoarea activelor si pasivelor transferate de catre persoana juridica cedenta, conform proiectului intocmit potrivit legii, care stabileste si criteriul de repartitie a activelor si pasivelor transferate.

In cazul fuziunilor prin absorbtie sau in cazul divizarilor prin care activele si pasivele se transfera catre una sau mai multe societati existente, pentru determinarea impozitului minim datorat de catre societatile beneficiare, la veniturile totale anuale inregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, se iau in calcul si veniturile totale anuale ale societatilor cedente, proportional cu valoarea activelor si pasivelor transferate.


Exemple de calcul

HG nr. 488/2009 ofera si cateva exemple de calcul al impozitului pe profit minim:

Exemplul I
O societate comerciala a determinat la sfarsitul trimestrului al II-lea impozit pe profit in suma de 250 lei. Pentru incadrarea in prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal contribuabilul ia in calcul veniturile totale inregistrate la 31 decembrie 2008, determinand un impozit minim in valoare de 2.200 lei, corespunzator transei de venituri totale anuale in suma de 40.000 lei. Pentru perioada 1 mai 2009-30 iunie 2009 din trimestrul al II-lea impozitul minim se calculeaza in mod corespunzator prin impartirea impozitului minim anual la 12 luni si inmultit cu 2 (lunile mai si iunie), astfel: (2.200/12) x 2 = 367 lei.

Avand in vedere ca impozitul pe profit datorat pentru trimestrul al II-lea este in suma de 250 lei, iar impozitul minim calculat pentru aceeasi perioada este de 367 lei, contribuabilul are obligatia de plata a impozitului minim in suma de 367 lei.

Exemplul II
O societate comerciala a determinat la sfarsitul trimestrului al II-lea impozit pe profit in suma de 500 lei. Pentru incadrarea in prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal contribuabilul ia in calcul veniturile totale inregistrate la 31 decembrie 2008, determinand un impozit minim in valoare de 2.200 lei corespunzator transei de venituri totale anuale in suma de 50.000 lei.

Pentru perioada 1 mai 2009-30 iunie 2009 din trimestrul al II-lea impozitul minim se calculeaza in mod corespunzator prin impartirea impozitului minim anual la 12 luni si inmultit cu 2 (lunile mai si iunie), astfel: (2.200/12) x 2 = 367 lei.

Avand in vedere ca impozitul pe profit datorat pentru trimestrul al II-lea este in suma de 500 lei, iar impozitul minim calculat pentru aceeasi perioada este de 367 lei, contribuabilul are obligatia de plata a impozitului pe profit in suma de 500 lei.

Exemplul III
O societate comerciala inregistreaza pierdere fiscala la sfarsitul trimestrului I si al II-lea. Pentru incadrarea in prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal contribuabilul ia in calcul veniturile totale inregistrate la 31 decembrie 2008, determinand un impozit minim in valoare de 6.500 lei, corespunzator transei de venituri totale anuale in suma de 300.000 lei.

Pentru perioada 1 mai 2009—30 iunie 2009 din trimestrul al II-lea impozitul minim se calculeaza in mod corespunzator prin impartirea impozitului minim anual la 12 luni si inmultit cu 2 (lunile mai si iunie), astfel: (6.500/12) x 2 = 1.083 lei.
Prin urmare, pentru trimestrul al II-lea societatea datoreaza impozitul minim in suma de 1.083 lei.

Impozitul pe profit cumulat de la inceputul anului este in suma de 6.000 lei. Pentru determinarea impozitului datorat pentru trimestrul al III-lea se efectueaza urmatorul calcul: 6.000 –1.083 = 4.917 lei.

Se compara impozitul pe profit aferent trimestrului al III-lea, in suma de 4.917 lei, cu impozitul minim aferent acestei perioade: (6.500/12) x 3 = 1.625 lei si se datoreaza impozitul pe profit.

La inchiderea exercitiului financiar 2009, contribuabilul inregistreaza pierdere fiscala. Prin urmare, pentru trimestrul al IV-lea datoreaza impozit minim in suma de 1.625 lei. In acest caz, impozitul pe profit de recuperat reprezinta impozitul datorat in cursul anului respectiv mai putin impozitul minim.

Exemplul IV
O societate comerciala inregistreaza la sfarsitul anului 2008 pierdere fiscala in suma de 700 lei. In cursul anului 2009 societatea inregistreaza in trimestrul I pierdere fiscala, iar in trimestrul al II-lea inregistreaza un profit impozabil in suma de 13.200 lei.

Impozit pe profit aferent trimestrului al II-lea = (13.200-700)x16% = 2.000 lei

Pentru incadrarea in prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal contribuabilul ia in calcul veniturile totale inregistrate la 31 decembrie 2008, determinand un impozit minim in valoare de 2.200 lei, corespunzator transei de venituri totale anuale in suma de 35.000 lei.

Pentru perioada 1 mai 2009-30 iunie 2009 din trimestrul al II-lea impozitul minim se calculeaza in mod corespunzator prin impartirea impozitului minim anual la 12 luni si inmultit cu 2 (lunile mai si iunie), astfel: (2.200/12) x 2 = 367 lei.

Avand in vedere ca impozitul pe profit datorat pentru trimestrul al II-lea este in suma de 2.000 lei, iar impozitul minim calculat pentru aceeasi perioada este de 367 lei, contribuabilul are obligatia de plata a impozitului pe profit in suma de 2.000 lei.

 
© 2024 Contabilitate Bucuresti - Contabilitate - Consultanta Contabilitate - Servicii de calitate pentru afacerea Ta !