Comisia Europeana a autorizat, in conformitate cu normele privind ajutoarele de stat din Tratatul CE, o schema de ajutor propusa de Romania, menita sa ofere sprijin societatilor care se confrunta cu dificultati de finantare ca urmare a inaspririi conditiilor de creditare in contextul actualei crize economice. Schema permite autoritatilor sa acorde ajutoare sub forma de garantii subventionate pentru creditele de investitii si creditele pentru capital de lucru incheiate pana la 31 decembrie 2010.
Schema indeplineste conditiile din Cadrul temporar pentru masurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finantare in contextul crizei financiare si economice, adoptat de Comisie, astfel cum a fost modificat la 25 februarie 2009, deoarece este limitata in timp, respecta pragurile relevante si este destinata doar societatilor care nu se aflau in dificultate la 1 iulie 2008. Prin urmare, schema este compatibila cu articolul 87 alineatul (3) litera (b) din Tratatul CE, care permite acordarea de ajutoare pentru a remedia perturbari grave ale economiei unui stat membru.
„Masura propusa de Romania faciliteaza accesul companiilor la credite. Aceasta este o modalitate eficace de a incuraja investitiile in afaceri si redresarea economica, fara a se denatura, in mod nejustificat, concurenta”, a declarat comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes.
Autoritatile romane au elaborat schema pe baza normelor prevazute in Cadrul temporar pentru masurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finantare in contextul crizei financiare si economice si, in special, a conditiilor privind ajutoarele sub forma garantiilor subventionate.
Reducerea comisioanelor de garantare se poate aplica pe o perioada de pana la doi ani pentru garantiile la creditele contractate pana cel tarziu la 31 decembrie 2010. In cazul in care durata creditului subsidiar depaseste doi ani, primele safe-harbour prevazute in anexa la cadrul temporar, astfel cum a fost modificata, se pot aplica pentru o perioada suplimentara maxima de patru ani. Schema nu se aplica companiilor care se aflau deja in dificultate la 1 iulie 2008 (inainte de criza creditelor). Sursa: Avocatnet.ro |