Romanii care s-au saturat sa bata drumurile la furnizorii de utilitati pentru a-si plati facturile la banca pentru ratele lunare sau la diverse ghisee pentru impozite si taxe, isi pot achita darile fie din fata calculatorului, fie la cel mai apropiat bancomat. Conditia este, in ambele cazuri, existenta unui card si, de la caz la caz, incheierea unor conventii cu banca sau institutia careia ii este destinata plata. Pot fi astfel achitate facturile la telefon, fie ca este vorba de cel fix sau mobil, la internet, la gaze, energie electrica, ratele la credite, amenzile de circulatie (deocamdata numai in Capitala) sau unele taxe si impozite locale.
Costurile difera in functie de modalitatea de plata, insa, in cele mai multe cazuri sunt cu mult mai mici decat daca achitarea facturii se face de la ghiseu. Facturile la telefonie mobila si fixa, la internet, dar si la utilitati (gaz, curent electric) se pot achita de la ATM-urile bancilor fara a plati comisioane, daca platile se fac dintr-un cont in lei. In cazul in care contul este in valuta se va percepe un comision de conversie valutara care poate ajunge si la 2% din valoarea tranzactiei. Bancile pun la dispozitia clientilor carduri speciale pentru astfel de tranzactii, un exemplu in acest sens fiind BRD, care are in portofoliu un card atasat unui cont curent in lei cu functionalitati standard, securizat, care poate fi obtinut pe loc in sucursalele bancii. Mai comod si mai ieftin ! Dincolo de faptul ca pot fi facute din fata unui calculator conectat la internet, din orice colt al lumii, operatiunile efectuate prin internet banking sunt mult mai numeroase. De la plata utilitatilor, a salariilor in conturile de card ale salariatilor si a sumelor catre orice beneficiar cu contul deschis la alte banci din Romania, pana la vanzarea-cumpararea de valuta si constituirea sau desfiintarea depozitelor, toate sunt posibile din fata calculatorului. Si ratele la credite pot fi platite tot de acasa. Sursa: Gandul |